Comentariul autorului:
Pe lângă istorii cuprinzătoare ale arhitecturii din România, adevărate repere în domeniu, datorate competenței arhitecților Grigore Ionescu și Gheorghe Curinschi Verona, s-au acumulat îndeosebi în ultimele decenii, studii îmbrățișând aspecte ale arhitecturii din ultimii 150 de ani, referitoare la curente stilistice și arhitecți.
Confluența determinărilor social-politice, intereselor economice și manifestărilor cultural-artistice, în diferite perioade, a condus la căutări stilistice în consonanță sau nu cu tendințele arhitecturii europene.
Aportul pe care îl aduce lucrarea de față constă într-o prezentare panoramică a provocărilor de care a avut parte arhitectura în România de un secol și jumătate.
Diferitele regiuni ale României de azi au avut de-a lungul perioadei moderne și contemporane condiții social istorice diferite, cu legături culturale diferențiate de focarele de cultură europene. Astfel, arhitecți care s-au afirmat în Europa au edificat construcții importante în România, dar și arhitecți care s-au stabilit în străinătate au contribuit cu realizări de ținută la activitatea arhitecturală din alte țări.
Configurarea perioadei moderne în istoria României a fost marcată de situația politică din Europa la mijlocul secolului 19, precum și de evenimentele interne.
Astfel, angajarea României în epoca modernă și afirmarea sa ca stat național a fost jalonată de Unirea Țărilor Române (Moldova și Țara Românească) de la 1859, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, proclamarea ca regat în 1881 în timpul lui Carol I și realizarea României Mari la 1918, prin unirea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei cu Țările Române sub Ferdinand I, devenind rege în 1914, după moartea lui Carol I. După o perioadă de prosperitate economică, (dintre 1919-1944) a urmat intrarea României în sfera de influență a Uniunii Sovietice, după actul de la 23 August 1944, terminarea războiului, alungarea regelui Mihai I în 1947, instaurarea Republicii Populare și a conducerii politice a partidului unic – comunist. După revolta populară din Decembrie 1989 prin care a fost înlăturat regimul comunist, Ceaușescu fiind arestat și executat, s-a revenit la așezarea vieții politice și sociale pe făgașul democrației, în anul 2007, România aderând la Uniunea Europeană.
Opțiunea pentru prezentarea arhitecturii în epoca modernă și contemporană în România are în vedere o abordare ce pune în evidență diversitatea căutărilor de expresivitate stilistică, aducând în prim plan conturarea unor personalități ce au contribuit la amprentarea cu realizări reprezentative a imaginii urbane a multor localități.
Întocmirea unui tablou închegat asupra evoluției arhitecturii în perioada avută în vedere, s-a structurat pe următoarele aspecte:
VOL I
PRECURSORII – PERSONALITĂȚI FORMATE ÎN ȘCOLI STRĂINE (1859-1921)
REALIZĂRI REPREZENTATIVE DE FACTURĂ ECLECTICĂ
ADEPȚII STILURILOR ISTORICE
TENDINȚELE STILULUI L´ART NOUVEAU, SECESSION
CĂUTĂRILE UNUI SPECIFIC NAȚIONAL – CURENTUL NEOROMÂNESC
ARHITECTURA INTERBELICĂ – PRIMA PERIOADĂ A ARHITECTURII MODERNE (1922-1947)
RECONSTRUCȚIE ȘI IZOLARE (1948-1957)
VOL II
REGĂSIREA ARHITECTURII MODERNE (1958-1977)
CONȘTIINȚA CORSETULUI ECONOMIC ȘI POLITIC (1978-1989)
AIMILAREA VALENȚELOR POSTMODERNE (1990-2004)
DECANTAREA ACUMULĂRILOR TEHNOLOGIEI ACTUALE (2005 – 2020)
ARHITECȚI CE SE REMARCĂ CU REALIZĂRI DEMNE DE SEMNALAT DUPĂ 1990
ARHITECȚI ROMÂNI CARE ACTIVEAZĂ ÎN STRĂINĂTATE
Cartea de față are ambiția de a aduce la lumină realizări cu diferite amprente stilistice, dintre care totuși modernismul atât cel interbelic cât și cel de după deceniul 7 al secolului 20 răzbate ca dominant, în concordanță cu noile materiale și metode de execuție puse la dispoziție de dezvoltarea tehnologică pe parcursul anilor.
Excentricitățile generațiilor tinere de arhitecți, formate într-un univers cognitiv globalizat, cu conceperea pe calculator a clădirilor, facilitează libertatea de creație ce conduce la apariția unei forme inedite ce îmbogățește filonul căutărilor de expresivitate.
Se poate distinge și tendința de sensibilizare a arhitecturii contemporane la cerințele impactului ecologic, prin folosirea energiei solare pasive, izolării termice eficiente și înmagazinarea căldurii pentru a reduce consumul de energie.
O pondere însemnată în structura lucrării, pentru o înțelegere și aprofundare a aspectelor prezentate o reprezintă ilustrarea cu peste 1400 de desene ale autorului, îmbogățind astfel baza de informare pusă la dispoziția specialiștilor și a celor interesați de arhitectura românească.
Alături de personalități consacrate în domeniu, recuperarea aportului unor arhitecți mai puțin cunoscuți, vine să evidențieze implicarea lor la configurarea arhitecturii locului în care și-au realizat lucrările. Chiar dacă paternitatea unor lucrări deosebite nu a putut fi stabilită ele sunt prezentate pentru a fi cunoscute, apreciate și puse în valoare.
Aduc deosebite mulțumiri domnului Sirun Terzian, director al Editurii ARARAT, și echipei sale, pentru sprijinul și implicarea în realizarea acestei lucrări.
