Comentariul autorului:
Proiectul de renovare al acestui imobil interbelic propune o abordare atipică de restaurare, care nu urmărește în exclusivitate doar forma în care clădirea a fost inițial construită, ci acordă prioritate proiectului inițial desenat și autorizat, astfel aducând la viață pentru prima dată elemente arhitecturale valoroase, care au existat doar pe desenele originale ale casei. Așadar, după aproape un secol, prinde viață un proiect care a existat doar în arhivele Bucureștiului.
În anul 1932, arhitectul Sady Herivan a obținut autorizația de construire pentru o casă cu două etaje, amplasată pe colțul format de străzile Aurel Vlaicu și Iustinian. Clădirea, gândită într-un limbaj modernist cu accente art deco, se distinge printr-o siluetă elegantă și prin modul ingenios în care arhitectul a conceput relația dintre cele două fațade principale. Fiecare fațadă este tratată cu un set diferit de reguli compoziționale, rezultând două volume distincte care se articulează printr-un colț rotunjit. Această intersecție curbată marchează accesul principal în imobil și, în același timp, devine accentul vertical al ansamblului.
Din motive necunoscute, la momentul construcției comisionarul casei nu a respectat proiectul original al arhitectului și, așa cum se poate vedea deja in fotografiile din 1940, a rezultat o casă ușor diferită față de proiectul autorizat, mai ales în cea ce privește golurile și elementele compoziționale de fațadă, care au avut un rol esențial în definirea stilistică arhitecturală. Din fericire, partea funcțională a proiectului a fost respectată aproape integral, iar compartimentările interioare au rămas bine conservate, chiar și în perioada comunistă, când numeroase locuințe moderniste au suferit intervenții brutale sau adaptări forțate.
În 2016 casa a intrat într-o nouă etapă a existenței sale: a fost cumpărată de către un colecționar de artă, cu intenția de a oferi clădirii nu doar rolul de reședință, ci și funcțiunea de a găzdui colecția sa permanentă, transformând-o într-un spațiu hibrid, aflat la granița dintre locuință privată și spațiu semi-public dedicat colecției de artă. Această dublă funcțiune a deschis oportunitatea unui proiect arhitectural de restaurare și reinterpretare, care să respecte trecutul casei, dar și să-i ofere o perspectivă contemporană.
Intervenția propusă, realizată după consolidarea structurală deja finalizată, s-a concentrat pe realizarea elementelor volumetrice și de fațadă omise din proiectul inițial desenat de Sady Herivan, readucând astfel casa la coerența și eleganța concepției originale. Cel mai vizibil element reintrodus a fost fereastra de tip bandou de pe fațada Iustinian, care subliniază volumetria balconului de la etajul întâi. Aceasta a fost prevăzută deasupra unui soclu înalt, de-asemenea nerealizat în momentul construcției, format din linii orizontale clare, tipice limbajului art deco al epocii. Din motive structurale, golul bandoului nu a putut fi realizat în întregime, însă proiectul a propus o soluție de tip intarsie: în zonele unde nu se putea decupa fațada, s-au creat panouri de basso-relief din beton aparent, pigmentat negru, care reproduc ritmul golurilor și al montanților.
Soclul înalt al clădirii, la rândul lui, a fost reinterpretat printr-o execuție nouă, inspirată din schițele lui Herivan, vizibile pe desenele de fațadă. Construit din benzi orizontale cu secțiune triunghiulară, soclul evocă estetica art deco și conferă parterului o bază solidă, fiind realizat din tencuială de beton aparent. Alte completări au vizat crearea celui de-al doilea hublou de pe fațada Aurel Vlaicu, situat lângă fosta intrare în garaj. Și acesta a fost realizat sub forma unui basso-relief, pentru a marca diferența dintre „originalul omis” și „proiectul regăsit”. Nu în ultimul rând, colțul parterului dinspre curtea laterală a casei a fost redefinit prin realizarea geamului de colț, aliniat cu geamul de deasupra de la etajul 1, așa cum fusese prevăzut inițial, dar eliminat în momentul construcției din cauza unei uși secundare de acces dinspre curte.
Din punct de vedere funcțional, proiectul a urmărit să creeze o relație flexibilă între viața privată și dimensiunea semi-publică a casei. Parterul găzduiește acum o mică galerie de artă, atelierul și biroul amenajat în fostul garaj, spații care pot fi deschise vizitatorilor cu ocazia unor expoziții sau evenimente. Etajul întâi a fost gândit ca o zonă de zi extinsă, cu un al doilea birou, o bucătărie și spații de întâlnire, destinate atât proprietarului, cât și curatorilor, artiștilor sau colecționarilor invitați. Etajul al doilea și mansarda păstrează caracterul intim și privat, fiind dedicate vieții de familie: dormitoare și un living personal. Podul a fost transformat într-un spațiu luminos și aerisit, prin deschiderea unei curți interioare de lumină și prin întreruperea parțială a planșeului, care creează o legătură vizuală directă cu scara principală.
Întregul proiect urmărește două obiective majore: pe de o parte, readucerea la viață a unei opere arhitecturale de valoare, într-o formă cât mai apropiată de intențiile inițiale ale arhitectului; pe de altă parte, crearea unui cadru optim pentru expunerea unei colecții de artă contemporană, într-un context modernist autentic. Rezultatul este o casă care îmbină memoria istorică cu funcționalitatea actuală, un spațiu ce poartă în sine atât amprenta lui Sady Herivan, cât și pe cea a epocii contemporane, în care arta, arhitectura și viața cotidiană se întâlnesc în armonie.
