Comentariul autorului:
#PROCES
Proiectul a început cu ascultarea locului. Pe culmea unui deal din Sălicea, cu priveliște către Apuseni, am găsit o pajiște marcată de o „scoică” de beton – o prezență care ne-a provocat să căutăm integrarea, nu ștergerea. În jurul ei am construit un atelier viu, unde arhitecți, voluntari și comunitatea s-au adunat pentru a explora împreună o altă formă de a face arhitectură: una care respectă natura și valorile locale.
Scopul nu a fost ridicarea unui obiect, ci activarea locului. Pavilionul a devenit pretextul pentru un proces colectiv de cercetare și experiment, orientat către permacultură, resurse regenerabile și revitalizarea peisajului. A fost un exercițiu de observare și testare, în care fiecare etapă a lucrului a adus o învățătură despre materiale, tehnici și ritmul locului.
Oamenii au dat sens procesului. Pe lângă arhitecții coordonatori, au fost prezenți constant 8 voluntari dintr-un centru de reabilitare, împreună cu supervizorii lor, instruiți și integrați în echipă. Lor li s-au alăturat copii din tabere, invitați din domenii variate și voluntari fără experiență. Această diversitate a creat o comunitate temporară, unită nu doar prin muncă, ci mai ales prin împărtășirea unor valori comune: respect pentru resurse, solidaritate și deschidere către învățare.
Materialele au venit din imediata apropiere. Lemn recuperat, baloți de paie, brazde de pământ și vegetație locală au fost puse în operă prin tehnici simple, accesibile și regenerabile. Podeaua și închiderile au fost realizate din lemn ars și paie, iar acoperișul a fost transformat într-o pajiște vie, continuând peisajul din jur. Astfel, pavilionul s-a născut ca o extensie a naturii, nu ca o intervenție străină.
Rezultatul depășește construcția fizică. Pavilionul SLOW reprezintă o platformă de cercetare aplicată, unde arhitectura este explorată ca proces, nu ca obiect final. Este un exercițiu de permacultură și de regenerare a locului, dar și un cadru educațional non-formal care completează lipsurile școlii clasice de arhitectură prin experiență directă și colaborare.
SLOW este despre arhitectura care ascultă. Despre o arhitectură care crește împreună cu locul și comunitatea, cultivând echilibrul dintre oameni, resurse și natură.
#REZULTAT
Pavilionului SLOW nu s-a încheiat odată cu fixarea ultimelor grinzi sau cu așezarea stratului vegetal pe acoperiș. Dimpotrivă, finalizarea construcției a deschis un nou capitol: cel al activităților, întâlnirilor și experimentelor care dau sens unei arhitecturi vii. Pavilionul nu este doar o clădire, ci un laborator deschis, un spațiu comunitar și un loc de reflecție asupra felului în care oamenii pot coexista în armonie cu natura.
Un atelier viu. Începând cu primele zile după ridicare, pavilionul a găzduit sesiuni de lucru în care participanții au putut învăța direct din materialitate. Studenți, voluntari, copii și profesioniști au experimentat împreună tehnici tradiționale de construcție, au ars scânduri pentru protecția lemnului, au lucrat cu paie, lut și pământ, înțelegând valoarea resurselor simple și regenerabile.
Spațiu pentru comunitate. Pavilionul a devenit imediat un loc de întâlnire. Aici au avut loc mese rotunde, discuții cu invitați – arhitecți, specialiști în permacultură, practicanți din domenii conexe – dar și momente de destindere pentru copiii din tabere și pentru voluntari. Podina și acoperișul-pajiște au fost folosite pentru joacă, contemplare sau activități colective, transformând locul într-un cadru prietenos și accesibil.
Explorări artistice și culturale. Structura a servit drept fundal pentru evenimente culturale și prezentări, pentru seri de poveste și pentru întâlniri informale în care ideile s-au așezat în ritmul liniștit al locului. Pavilionul, cu riflajele sale permeabile și luminatorul central, a devenit un spațiu scenografic, potrivit atât pentru lucru, cât și pentru reflecție.
Legătura cu natura. Acoperișul vegetal a deschis un nou mod de raportare la peisaj. Acolo, participanții au urcat să privească apusurile, stelele sau să stea întinși pe brazdele de iarbă. Pavilionul nu a rămas doar un obiect construit, ci a devenit un loc de experiență senzorială: un refugiu unde se simte mirosul lemnului ars, foșnetul baloților de paie, răcoarea pământului și lumina filtrată de riflaje.
Învățare prin cooperare. Procesul a demonstrat că arhitectura nu aparține doar specialiștilor. Voluntarii de la centrul Teen Challenge, copiii din tabere, voluntarii fără experiență și profesioniștii au lucrat cot la cot. Rezultatul nu este doar pavilionul ca obiect fizic, ci și comunitatea temporară creată în jurul lui, solidaritatea și prieteniile născute în timpul șantierului.
Un cadru pentru viitor. Pavilionul SLOW a devenit nucleul unui program mai amplu: ateliere de vară, sesiuni de cercetare, explorări ale materialelor naturale și exerciții de gândire arhitecturală alternativă. Este începutul unei rețele de inițiative care cultivă un alt tip de raport cu spațiul – unul lent, atent și responsabil.
În final, rezultatul Pavilionului SLOW nu poate fi redus doar la o construcție de lemn, paie și pământ. Rezultatul real este experiența colectivă, dialogul cu natura, schimbul de cunoștințe și emoțiile trăite împreună. Pavilionul este, în același timp, un obiect, un proces și o comunitate. A rămas ca o prelungire firească a locului și ca un manifest pentru o arhitectură „slow”, care nu se grăbește, dar care transformă profund.
