Comentariul autorului:
Imobilul se află în Municipiului Râmnicu Vâlcea, în zona centrală, pe strada Gib Mihăescu. În această subzonă centrală în care se menține configurația țesutului urban tradițional, se propune reabilitarea din punct de vedere urbanistic, funcțional și estetic, a imobilului existent P+1 și transformarea acestuia într-un sediu administrativ zonal.
Formele de relief predominante din jurul orașului, sunt dealurile subcarpatice despărțite de Valea Oltului. Dealurile reprezintă prelungirile sudice ale Munților Căpățânii în sectorul din estul Oltului, respectiv ale Munților Coziei - în sectorul din vest. Ele fac parte din subunitatea distinct cunoscută sub numele de Subcarpații Vâlcei, din cadrul Subcarpaților Getici.
Terenul studiat se află la confluența râurilor Olt cu râul Olănești și este situat pe prima terasă a râului Olt, pe un teren plat, în zona centrală a orașului.
Conformarea arhitectural-volumetrică pură și modul de ocupare al terenului, au dictat modul de exprimare sincer al clădirii.
Ținând cont de conformarea arhitectural-volumetrică pură și modul de ocupare al terenului, am decis să păstrăm modul de exprimare sincer al clădirii, prin curățarea intervențiilor parazitare.
Am propus deschiderea unui portic cu adâncime de 1.5 metrii la nivelul străzii Gib Mihăescu, ce amintește de forma inițială a clădirii cantinei fabricii 11 iunie (fosta Simian), în care intrarea principală era retrasă de la frontul străzii cu 2.6 metrii, fiind acoperită de volumul etajului. Prin acest gest urmărim extinderea spațiului exterior din fața clădirii, care are un caracter de grădină urbană și prin intermediul vitrajului generos al încăperilor de la parter destinate publicului obținem contopirea spațiului interior cu cel exterior.
În contrapunct cu propunerea anterioară, pe toată fațada sudică, la etaj, am propus o logie acoperită, având adâncimea de 2.3 metrii. Aceasta are rolul de tampon între birourile de la etaj și clădirea propusă pe parcela din spate și va avea rol de umbrire în zilele călduroase de vară. Logia va fi în relație directă cu oficiul, astfel spațiul interior se confundă cu cel exterior.
Prin modul de amplasare singular, retras față de strada Gib Mihăescu sau în relație cu vecinătățile, prin extinderea curții urbane și prin preluarea și plantarea vegetației mature, clădirea va căpăta imaginea de „casă în copac”, completată de o fereastră bandă la etaj, prin intermediul căreia relația cu vecinătățile va fi de mediere, fără a privi sau a fi privit ostentativ spre și dinspre acestea. Expresia va fi întărită prin materialitatea neutră, menită să camufleze silueta în natura urbană.
Astfel în perioada sezonului cald, forma simplă a clădirii va fi pânza pe care se vor exprima florile și frunzele arborilor de foioase, iar prin intermediul vitrajelor se vor distinge lumini și umbre, pictând un tablou viu, plin de culoare. În perioada sezonului rece, clădirea va fi fundalul încrengăturilor arborilor dezgoliți de frunze, astfel pictând un tablou monocromatic, cu accente de culoare transmise prin dinamica interioară. În acest mod ansamblul antropomorf își găsește locul în peisajul fiecărui anotimp.
Planimetric, clădirea se compune de la strada Gib Mihăescu spre interiorul cvartalului, prin porticul ce face tranziția dinspre grădina urbană spre spațiile publice de la parter. Acestea sunt separate de restul clădirii printr-un culoar ce împarte clădirea de la Vest la Est. Adiacent acestui culoar, se află nucleul central, compus din circulația verticală și spații sanitare, care face legătura la parter cu zona tehnică a clădirii.
La etaj, am propus circulații perimetrale în jurul nucleului central, contopite cu o zonă de birouri deschise, profitând de flexibilitatea structurală, cu deschideri generoase. Regula de compoziție a spațiului este alternată de închiderea colțurilor acestuia, cu funcțiuni precum sala de ședință, birouri sau oficiu.
Materialitatea exterioară a clădirii, contopește imaginea arhitecturii neo românești, cu socluri din piatră cioplită, integrate la nivelul parterului, prin intermediul plăcilor de ciment, ce flanchează fațada ventilată, iar nivelul etajului este finisat cu o tencuială decorativă rugoasă de granulație 3-5mm, care face trimitere la brutalitatea imaginii arhitecturii socialiste.
În interior, ne-am folosit de asemenea de brutalitatea și puterea structurii din beton armat prefabricat, care a rămas aparent și am optat pentru legarea și îmblânzirea spațiilor, prin intermediul unei pardoseli din parchet industrial de stejar natur uleiat. La nivelul pereților de compartimentare, am ales să fie tratați în două registre, primul de sticlă și finisaj lis, la nivelul privirii utilizatorului, iar în partea superioară a acestora, am folosit un finisaj rugos, care face trecerea de la căldura și finețea covorului de lemn, la rugozitatea elementelor prefabricate din beton, ale planșeului dintre niveluri și ale acoperișului din dale curbate. Pentru a amplifica caracterul industrial al fostei cantine, toate instalațiile au rămas aparente, găsindu-și traseele în partea superioară. Totuși pentru a nu le aduce în plan principal, ne-am folosit de un strat de lumină care le pune într-un con de umbră.
