Comentariul autorului:
Concilierea orașului uitat.
Stadionul ONEF: o metodă activă de lucuru cu istoria.
Proiectul propune o intervenție asupra unui fond vulnerabil, tratând fragilitatea nu ca o limitare, ci ca o resursă. Adiția devine un gest de continuitate, nu de contrast — o structură nouă care nu încarcă, ci sprijină. Limita, la rândul ei, nu este nici demolată, nici ignorată. În punctele de tangență cu noul oraș, în forma sa actuală, dar și în punctele de întâlnire cu urmele vechiului oraș, limita este fragmentată, creând mecanisme de acces în ceea ce va deveni „grădina cu obiecte”: Gradina URANUS.
Această grădină, denumită astfel și nu parc, nu este doar un spațiu verde, ci o grădină în "cel mai personal" mod de percepție. Este grădina casei monumentale, a catedralei și a stadionului, noul loc care le leagă de oraș și deschide un dialog între timpurile intersectate și un prezent care încearcă să le găsească concilierea. Ea devine spațiul de întâlnire între memorie și viitor, între fragmente ale trecutului și un oraș care învață să trăiască cu acestea, iar noul stadion de ateletism este construcția recuperată prin care se caută medierea.
Obiectul nu mai este scop, ci mijloc, este un obiect care aproape că nu este nou, ci mai degrabă o adăugire fină care ține împreună ceea ce există deja. El devine locul public care aduce oamenii împreună: un stadion la scara cartierului. Ascunzând în sine o mică bază sportivă, un muzeu, cafenele, locuri pentru stat sau trecere, acesta devine obiectul grădinii care, pentru prima dată în acest loc, deschide un dialog cu orașul.
