
Comentariul autorului:
Apartamentul L se află într-o clădire construită în anul 2009, într-un sit înconjurat de clădiri comuniste. Vorbim de un context atipic pentru o astfel de amenajare modernistă, cu intervenții brutaliste, pe care te aștepți să o întâlnești în noile unități de locuit.
Prin acest proiect, dorim să arătăm că se poate aduce o notă nouă, indiferent de amplasamentul apartamentului sau al locuinței. Conceptul este generat de 3 puncte esențiale.
Primul punct al conceptului este reprezentat de anii arhitecturii brutaliste, care își lasă amprenta în proiect prin adăugarea finisajelor brute și a pieselor de mobilier iconice pentru acea perioadă.
Al doilea punct este descris de influențele japandi, pe care le regăsim punctual inserate în mobilierul custom, generând simplitatea detaliilor. Iar al treilea punct este umbrela sub care cele două puncte de mai sus se adăpostesc: modernismul, care lasă deoparte orice decor inutil. De aici, orice idee a fost supusă acestei judecăți generate de concept, astfel luarea deciziilor a fost simplă, iar rezultatul este unul aliniat atât cu dorințele beneficiarului, cât și cu o estetică simplă, dar cu sens.
Ca funcționalitate, vorbim de un apartament open space, cu două grupuri sanitare amplasate incorect; cel mare este în proximitatea accesului, iar cel mic deservește dormitorul matrimonial. În mod normal, amplasarea lor este inversă, dar nu am avut cum să modificăm acest aspect, așa că ne-am adaptat. Am dorit să obținem din grupul sanitar mic unul foarte bine definit, cu personalitate. Dormitorul mic a fost transformat în dressing și birou, iar dormitorul matrimonial folosit ca atare.
Trecem la finisaje, pe care le vom detalia pe rând. Am dorit o inserție de beton, iar ceea ce am putut face a fost să construim un caroiaj simetric pe tavan și să creăm astfel o zonă bine marcată, pe care să o finisăm cu o tencuială decorativă care imită cimentul. Am continuat cu același finisaj pentru peretele capăt de perspectivă al patului și pereții din grupul sanitar mic. Pentru grupul sanitar mare, am echilibrat finisajul de ciment cu o gresie și o faianță tip travertin, folosite în zonele umede, având la bază funcționalitatea, dar și echilibrul estetic pe care îl aduce. Ușoarele striații și venatura verticală înnobilează materialul și îi conferă importanță vizuală, dar și tactilă. Pentru restul pereților și tavanelor, am folosit o lavabilă cu o tentă de gri deschis, iar pentru pardoseală am ales un parchet natur, dublu stratificat. Am făcut instalația electrică aparentă și am trecut-o prin țeava metalică de aluminiu, tocmai pentru a obține detaliile brutaliste, ușor industriale.
Corpurile de iluminat sunt argintii, iar astfel creează un tot unitar.Piesele de mobilier sunt custom, bucătăria are finisaje de lemn cu care ne-am dorit să echilibrăm toată tenta de gri dată de majoritatea materialelor. Patul este de inspirație japoneză, cu o ramă care iese în afara saltelei. Pentru living, am customizat din tablă de metal o comodă pentru zona televizorului și două piese de mobilier în spatele canapelei.