
Comentariul autorului:
Arhitectură: S.C. Redesign Drumul Poienii SRL, Dr. Arh. Daniel Popescu, Arh. Radu Barota, Arh. Ștefan Nedelcu, Arh. Liviu Creoșteanu, Arh. Vlad Slavic, Arh. Sergiu Tencariu, Arh. Mariana Borla, Arh. Silvia Creoșteanu, Arh. Bogdan Gogoci, Arh. Ramona Slavic, Arh. Andreea Curteanu
Structuri: Drafting Service, Ing. Liviu Slavic, Ing. Marius Suvei, Ing. Estera Mailat
Instalații: Prosys Grup, Ing. Anca Manolescu, Ing. Agnes Morcovescu, Ing. Eugen Mihăeșteanu
Arie desfășurată: 14.313 mp; Suprafață teren: 11.993 mp; P.O.T.: 32%; C.U.T.: 1,19; Suprafață spații verzi: 52%; Cost aproximativ/mp desfășurat: 1.100 euro/mp.
Ansamblul rezidențial este situat pe dealul Warthe, în zona Drumului Poienii din Brașov, într-un cadru natural deosebit, cu valoare peisagistică și deschideri spectaculoase către zonele istorice ale orașului. Proiectul este dezvoltat de REDESIGN, un investitor care are arhitect ca partener asociat, plus arhitecți în echipa managerială și care încearcă să poziționeze procesul arhitectural în fruntea priorităților activității imobiliare. Rezultatul se dorește a fi un pas semnificativ spre ridicarea standardelor de calitate ale proiectelor și ale ansamblului prezent.
De la început, obiectivul proiectului a fost realizarea unui ansamblu rezidențial de calitate superioară, gândit în jurul vieții de familie, al unei comunități, al legăturii locatarilor cu orașul și natura bogată, al relației spațiilor cu soarele. Ansamblul este format din 8 clădiri și 83 de apartamente, cu un regim de înălțime redus (demisol, parter, două etaje și etaj retras).
La proiectarea ansamblului au luat parte, sub umbrela REDESIGN, mai multe birouri de arhitectură: Neat Office, Right Angle Office, Eastern Works, BARCHA (Atelier Vlad Slavic). Fiecare birou a fost responsabil de conceptul uneia sau mai multor clădiri din ansamblu, obiectivul fiind replicarea procesului natural de creștere a orașului, caracterizat de spontaneitatea ideilor, de complexitate, varietate și diversitate arhitecturală, în opoziție cu caracterul forțat unitar al ansamblurilor rezidențiale clasice. Deși ansamblul are elemente de unitate și elemente repetabile constructiv inerente dezvoltării imobiliare, ambianța se dorește a fi una de diversitate controlată, dominată de spațiile verzi.
Provocarea majoră, pe lângă evidentele dificultăți de adaptare a clădirilor și căilor de acces la topografia dificilă, a fost identificarea unei tipologii de locuire pentru această zonă a orașului și, în special, găsirea unei volumetrii echilibrate atât pentru locatari, cât și pentru vizibilitatea de la nivelul orașului și din perspectivele unor zone emblematice (ex. vârful Tâmpa).
Tipul locuirii este extrem de complex, cu o varietate foarte mare – 38 de tipuri de unități diferite –, un mix între locuire colectivă și locuință individuală, o replicare a diversității specifice Șcheiului brașovean, caracterizat în mare proporție de locuințe individuale înghesuite și mici, atât de dense încât implică o locuire colectivă parțială.
Propunerile și analizele volumetrice inițiale au arătat că volumele mari, de tip „bară”, nu se pot adapta terenului și ar avea un impact vizual negativ asupra imaginii urbane brașovene, iar o fragmentare excesivă ar fi generat o imagine dezordonată. Spre deosebire de un ansamblu rezidențial din orașe cu topografie plană, în Brașov trebuie considerată și a treia dimensiune, un ansamblu fiind perceput nu doar din proximitate, ci și de la kilometri distanță, din diferite zone ale centrului vechi. Soluția adoptată a fost utilizarea unor clădiri cu volume medii, diferite între ele, dar coerente, amplasate în alternanță pe pantă, pentru a răspunde atât contextului natural, cât și celui urban. Clădirile au fost „împărțite” în două volume.
Din punct de vedere al tipologiei de locuire, ansamblul explorează ideea de „habitat intermediar” și/sau „locuințe semi-colective”. În ansamblu există apartamente de la 60 mp până la suprafețe de peste 266 mp. La parterul imobilelor sunt mai multe apartamente pe două niveluri, cu scară interioară și grădini aflate în proprietate exclusivă. Accesul la multe apartamente se face direct din exterior.
În cadrul ansamblului, din cele 8 clădiri, există 2 clădiri cu un număr redus de apartamente (una cu 3 apartamente și una cu 4 apartamente). Apartamentele tip Penthouse au terase generoase (cu suprafețe de până la 193 mp), deschise spre peisaj. În ansamblu sunt multiple apartamente de excepție, cu deschideri pe 2 niveluri. Este o soluție intermediară între locuirea individuală (vile mari) și apartamentele mici, între spații exterioare largi (grădini clasice) și cele minime ale balcoanelor uzuale.
Componenta comunitară nu a fost neglijată în proiect. Deși a necesitat o sistematizare verticală complexă, a fost creat un punct de belvedere și un loc de joacă într-o zonă centrală a ansamblului.
Ansamblul este dominat de orientarea favorabilă spre Brașov si spre sud. Toate apartamentele sunt orientate către peisaj, având vitraje ample și eficiente energetic, un element definitoriu al ansamblului. Acestea deschid interioarele către panorama spre Șchei, spre Tâmpa și spre masivul Postăvaru, consolidând legătura directă cu contextul natural și urban al Brașovului. La așezarea clădirilor s-a ținut cont ca fiecare zonă de living să nu fie obturată de altă clădire.
Peste 80% din locurile de parcare sunt în parcaje acoperite, ceea ce ajută foarte mult la aspectul exterior al ansamblului.
Un alt element important al proiectului a fost sistematizarea verticală. Pentru a limita folosirea betonului, a fost utilizat un sistem de pământuri armate. Față de o soluție clasică, cu ziduri de sprijin, pământurile armate reprezintă o soluție mai prietenoasă cu mediul, deoarece se folosesc materialele existente pe șantier – cele rezultate din excavări și dislocări – și se pot adapta mai ușor la topografia terenului.
La partea vizibilă, aceste pământuri armate se finisează cu ziduri din gabioane, dublate de vegetație invazivă (iederă, viță de vie sălbatică), ceea ce generează în timp ziduri verzi cu bază de piatră.
Spațiile exterioare sunt de două tipuri clare: grădini private și spații verzi comune. Grădinile private se dezvoltă în timp și sunt amenajate de fiecare proprietar. În spațiile comune s-au refăcut plantațiile cu specii locale, dar și cu specii mai valoroase decât cele existente inițial.
Toate spațiile verzi sunt întreținute cu apă de ploaie colectată, pentru eficientizarea mentenanței și sustenabilitate. Spațiile verzi, la maturitate, prin vegetația abundentă, asigură o separație între corpurile de clădire. Pe sit s-au replantat peste 1.000 de arbori și plante de dimensiuni mici, specii diverse care pun în valoare fiecare anotimp.