Comentariul autorului:
Reactivarea Cinematografului Popular din Brașov urmărește reconversia unei clădiri abandonate într-un spațiu cu funcțiune educațională și culturală, printr-o intervenție contemporană atent calibrată, care propune un dialog între vechi și nou, între masiv și transparent, între trecut și prezent.
În perioada interbelică, cinematografele de artă reprezentau o prezență vie în marile orașe din România. București, Cluj, Timișoara și Brașov găzduiau săli specializate în proiecții de filme de artă, în special producții europene, care ofereau publicului local acces la o cultură cinematografică rafinată, diferită de producțiile comerciale dominante. Cinematograful Popular din Brașov, amplasat pe Aleea După Ziduri, a făcut parte din acest val cultural. Clădirea, astăzi în ruină, este situată între liceul maghiar Aprily Lajos și fostul sediu al Crucii Roșii, fiind parțial integrată în vechiul sistem de fortificații al orașului. La nord se află o curte neamenajată, care face parte din ansamblul original, iar în hărțile istorice apare un turn alăturat clădirii, din care se mai păstrează doar fundația, acoperită de vegetație.
De-a lungul timpului, edificiul a fost abandonat, ca multe alte cinematografe de stat, începând cu anii 2000. Astăzi, rămâne o prezență discretă, dar puternică în peisajul urban, păstrând prin proporțiile sale impresia de continuitate cu zidul medieval. Înălțimea cornișei se aliniază cu cea a fortificației, contribuind la iluzia că cinematograful face parte din structura defensivă istorică.
Intervenția propusă nu urmărește restaurarea completă a clădirii, ci o activare funcțională și arhitecturală a spațiului prin inserarea unei structuri noi, metalice, în zona sălii de proiecție. În schimb, foaierul, scările și supanta sunt păstrate și reconfigurate. Pentru a eficientiza spațiul, grupurile sanitare sunt mutate sub supantă, eliberând zona foaierului, care capătă și rol de cafenea, cu funcționare independentă.
Proiectul a fost gândit pentru extinderea filialei UNATC, la solicitarea directorului instituției. Funcțiunile cerute includ o sală de proiecție, o arhivă și spații de lucru pentru montaj documentare. Având în vedere numărul redus de studenți, spațiul este configurat flexibil, cu delimitări realizate din draperii, care permit reorganizarea interioară în funcție de activitate.
Curtea interioară, ascunsă între zidurile fortificației, devine suport pentru un cinematograf de vară, integrat discret în ansamblu, oferind un spațiu alternativ de vizionare, temporar și cu un caracter intim, în continuitate cu funcțiunea propusă.
Materialitatea propusă este una contrastantă și ușoară: noua structură este metalică, separată fizic de zidurile existente, pentru a sublinia caracterul reversibil al intervenției și pentru a accentua masivitatea zidurilor originale. Spațiul dintre vechi și nou devine astfel un intermediar și expresiv, o zonă de tranziție fizică și simbolică între memorie și actualitate. Această distanțare fizică și vizuală susține ideea unui proiect care, fără să imite sau să reconstruiască, valorifică ceea ce există prin completare și contrast.
