Comentariul autorului:
Clădirea supusă intervenției este sediul Facultății de Horticultură a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, parte integrantă a campusului „Agronomie” – un ansamblu universitar cu valoare istorică și identitară pentru învățământul superior de specialitate. Realizată între 1952 și 1954, după planurile arhitectei Ianola Trișcu, clădirea reflectă sobrietatea și echilibrul specific arhitecturii instituționale postbelice. Deși situată într-o zonă protejată, clădirea nu este clasificată ca monument istoric.
Proiectul a fost inițiat printr-o documentație de tip DALI, finanțat din fonduri europene. Cu toate acestea, după licitația de execuție, a devenit clar că studiul a subestimat atât cerințele de spațiu, cât și provocările tehnice necesare pentru a aduce clădirea la un stadiu de conformitate. Facultatea avea nevoie de mai multe spații educaționale decât cele planificate inițial, iar clădirea necesita interventii semnificative pentru a îndeplini standardele actuale de siguranță seismică (clasificare RS4), protecție la incendiu, eficiență energetică (nZEB), accesibilitate, igienă și calitate a aerului din interior.
Intervenția a avut un caracter complex, urmărind, atât consolidarea structurală și conservarea valorii arhitecturale și istorice a clădirii, cât și, modernizarea funcțională și extinderea capacității, în acord cu exigențele actuale ale procesului educațional.
Consolidarea a fost realizată printr-un sistem mixt, cu introducerea unor diafragme, cămășuiri și suprabetonări, fără afectarea finisajelor originale relevante sau a organizării spațiale. Prin excavări locale pe conturul clădirii s-au amenajat curți englezești pentru iluminare și ventilare naturală a spațiilor de la subsol, devenind astfel utilizabile în procesul educațional. Pe tot parcursul lucrărilor, s-a acordat o atenție deosebită păstrării elementelor decorative interioare care definesc caracterul clădirii - în special pardoselile din mozaic și scările originale - evitând costurile inutile de reconstruire. Unele parapete ale ferestrelor din zonele de circulație au fost modificate pentru a îmbunătăți iluminatul natural și calitatea spatiului interior, în timp ce fațadele au fost păstrate în rest nemodificate, în conformitate cu cerințele comisiei de monumente. Mansarda existentă, folosită anterior într-un mod improvizat de către Facultatea de Peisagistică, a fost complet reorganizată și extinsă, realizându-se din structură metalică. Planșeul de deasupra etajului al doilea a fost reconstruit pentru a susține structura metalică a mansardei.
Reorganizarea circulațiilor și asigurarea accesibilității au contribuit la creșterea coerenței funcționale a întregii clădiri și a presupus integrarea discretă a unui lift care asigură accesul persoanelor cu dizabilități și conectează toate nivelurile, și adăugarea în partea din spate a clădirii a unui nou volum ce adăpostește o scară de evacuare și grupuri sanitare suplimentare. Acestă extindere devine complementară volumetriei clădirii existente, integrându-se subtil și preluând cotele elementelor existente.
Componenta principală a intervenției o constituie reconfigurarea zonei de acoperiș, care a fost transformată funcțional și volumetric, pentru a acomoda noile spații destinate învățământului Facultății de Peisagistică. Această extindere pe verticală s-a realizat cu grijă față de proporțiile și ritmul elementelor clădirii originale, urmărind o inserție armonioasă, dar contemporană. Din punct de vedere morfologic, soluția arhitecturală a presupus fragmentarea acoperișului lung și unitar în volume mai mici, cu o scară compatibilă cu cea a clădirilor de pe străzile adiacente. Aceste volume reinterpretează formal și simbolic imaginea serelor – un element recurent în cadrul campusului USAMV și strâns legat de profilul disciplinelor horticole și peisagistice. Volumetria rezultată permite o relație mai prietenoasă cu contextul urban și creează o imagine distinctă, dar integrată.
La interior, continuitatea spațială respectă reglementările ISU, adaptate configurației existente, fără a compromite parcursul coerent și plăcut între zonele de studiu, cercetare și socializare. La nivelul mansardei, o circulație fluidă, flancată de terase exterioare pe toate laturile, conectează amfiteatrul, atelierele, dar și nivelurile superioare ale volumelor mansardei, dintre care cel mai marcant fiind terasa-grădină. Aceasta, împreună cu cornișa clădirii, devenită o jardinieră perimetrală, vor acomoda plantațiile experimentale ale studenților, astfel arhitectura devenind parte integrantă din procesul educational. Volumul acoperit cu tablă expandată pe structură metalică, pe care vor crește plante agățătoare, ocupă un rol central la nivel arhitectural, marcând și accentuând intrarea principală a clădirii.
Intervenția răspunde principiilor sustenabilității prin valorizarea fondului construit existent, iar prin îmbinarea arhitecturii originale cu elemente contemporane atent integrate, clădirea își regăsește funcționalitatea deplină și un nou potențial simbolic în contextul campusului universitar.
.jpg-d2.jpg)
.jpg-d2.jpg)
.jpg-d2.jpg)
.jpg-d2.jpg)
.jpg-d2.jpg)
.jpg-d2.jpg)
.jpg-d2.jpg)
.jpg-d2.jpg)
