Comentariul autorului:
Noul centru de documentare și industrii creative este situat într-o poziție privilegiată în contextul istoric al orașului Botoșani, devenind o extensie pentru strada 1 Decembrie 1918, care este cea mai importantă rută pietonală istorică din acest cadru urban. Astfel, noua inserție urbană își asumă responsabilitatea de a contura o ambianță urbană plăcută, respectând imaginea și caracterul acestui context înzestrat cu o încărcătură culturală deosebită.
Tema principală a acestui proiect este aceea a unei revitalizări urbane multiscalare, acest lucru fiind realist în cazul Botoșaniului prin valorificarea potențialului cultural existent și prin intervenția punctuală care poate fi definită ca pol de dezvoltare urbană, influențând treptat vecinătatea și așezarea urbană. Astfel, demersul acestui proiect a urmărit mai multe procese de revitalizare, având scopul aproprierii de imaginea inițială a țesutului urban care precede intervențiile din perioada socialistă, aceste procese fiind refragmentarea parcelară prin densificarea zonei și reconstrucția vechii rețele stradale, completarea de țesut urban, precum și completarea de front stradal.
Pornind de la transformarea parțială a unei fabrici de confecții ce iese din scara contextului istoric, până la reconversia unor monumente dezafectate ce fac parte din ansamblul centrului istoric al Botoșaniului, soluția urmărește reconectarea zonei cu centrul prin continuitatea traseului istoric către noua insulă urbană, prin dematerializarea fabricii și crearea unei noi relații cu Biserica Uspenia și Târgul Vechi.
Soluția devine astfel un fundal pentru contextul istoric, fiind definită ca o extensie conceptuală a acestuia, marcând semnificația sa specială. iar poziționarea sa la granița dintre două lumi diferite o plasează în postura de mediator al imaginii urbane, oferind coerență.
Acest lucru se reflectă și în abordarea volumetrică, propunerea fiind compusă din 4 volume conectate, dar în același timp separate vizual în parcele diferite, unde este preluat în oglindă laitmotivul compoziției țesutului vechi, și anume dispunerea înșiruită a construcțiilor în formă de L, adaptat la un volum la o scară mai mare, într-o manieră modestă care să nu concureze cu ansamblul istoric. De aici, rezultă o succesiune de ”ecrane” ce privesc spre orașul vechi. Pornind de la aceasta, tratarea fabricii urmărește o dematerializare a acesteia și participă la acest scenariu prin extensii volumetrice atât spre orașul vechi, cât și spre cel nou, ce reduc scara obiectului. O altă direcție definitorie este crearea unei noi dale pietonale în cadrul sitului care completează proiectul urbanistic prin crearea unui spațiu ludic și social pentru toată lumea, conectând atât volumele propuse între ele, cât și soluția cu ansamblul istoric, toate ecranele privind spre acest punct centralizator.
Fragmentarea parcelară se reflectă și în distribuția funcțională, unde corpul fabricii este destinat birourilor pentru industrii creative, un alt corp înglobează biblioteca pentru tineri și adulți, un altul atelierele de creație destinate publicului, și în cele din urmă, biblioteca pentru copii ce închide frontul parcelei estice a zonei de intervenție.
