Intervenție asupra complexului Mocsonyi din Bulci (jud. Arad)

Autor(i):
Luca Natalia
Îndrumători:
conf. dr. arh. Blidariu Cristian
Universitatea:
Universitatea Politehnică Timișoara
Facultatea:
Facultatea de Arhitectură și Urbanism
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Ansamblul Mocsonyi, situat în comuna Bata, la Sud de râul Mureș, este format din clădirea conacului, sera, fosta clădire a angajaților și anexele complementare. Situl este acoperit de un amplu parc dendrologic în care se regăsesc si astăzi specii importante de arbori.
Inițial, ansamblul a fost deținut de baronii Armand și Karl Fechtig von Fechtenberg și consta într-o clădire și un parc rezidențial de început de secol XIX. Edificiul conacului si parcul au suferit modificări și adiții de-a lungul timpului. Antoniu I Mocsonyi și fiul său, Zeno, au contribuit la extinderea ansamblului și la amenajarea peisageră a parcului.
În 1912 a fost asamblată sera de flori, amplasată în partea de vest a moșiei. Celelalte edificii noi pe teren au fost diferite anexe, cum ar fi pavilionul pentru vânătoare, garajul și grajdul de animale. În perioada adăugării noilor construcții și adiții, Antoniu II Mocsonyi a dezvoltat și frumusețea pitorească a parcului. A plantat specii rare și exotice de copaci si a îmbogățit grădina cu decorațiuni.
Proprietatea ansamblului s-a schimbat de-a lungul timpului, trecând în proprietatea statului și fiind utilizat ca sediu agricol de stat și apoi ca sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. În prezent, ansamblul se află într-o stare avansată de degradare și abandon. Ar putea face parte dintr-un traseu turistic complex, având în vedere amplasarea sa pe Valea Mureșului, însă multe dintre castele și conacele care odinioară erau celebre, au căzut în ruină după naționalizarea lor de către regimul comunist.
Prin achiziționarea noilor parcele, familia Mocsonyi a inclus drumul public care lega cele două străzi din nord și sud în componența parcului, creând astfel o axă principală care separă amplasamentul în două zone distincte. Această axă principală a rămas deschisă circulației publice și divide parcul în două zone: una intimă, formată din vechea grădină nobiliară, și una semipublică, amenajată recent în spațiul de dincolo de vechea stradă.
Tema programului propus are in vedere formarea unui Living Lab agro-gastronomic, implicand actori din zone urbane și rurale în ansamblul respectiv, oferindu-le oportunități de muncă și dezvoltare. Scopul este crearea unei simbioze între diverse comunități și entități, aducând beneficii sociale și economice. Obiectivele programului includ autosusținerea ansamblului din resurse proprii, implicarea multiplelor părți interesate, crearea de spații pentru producție și recreere, atragerea diferitelor sfere de utilizatori și oferirea de activități unice pentru studenți si profesori axați pe profilul agronomic si pe domeniul gastronomic, cercetători și turiști.
Propunerea de funcționare a ansamblului are în vedere o divizare similară cu cea existentă în trecut, cu diferite moduri de utilizare a spațiilor. În partea estică a sitului, unde se găseau anexele utilizate în principal de personal, noua strategie propune ca atât clădirile existente, cât și cele adăugate, să aibă funcțiuni similare de producție. Această zonă rămâne în mare parte dedicată activităților realizate de studenții facultăților de agronomie și a workshop-urilor de gătit, cercetatori si angajati.
• Fostul garaj – funcțiunea introdusă va fi cea de spații de workshop destinate pentru domeniul gastronomiei, unde vor putea fi realizate teambuilding-uri și cursuri de specializare;
• Fostul depozit de grâne – refuncționalizat în spațiu de procesare al alimentelor.
• Noi sere pentru producție –în zona fostului depozit de grâne.
• Pavilion pentru depozitarea elementelor și uneltelor folosite pentru mentenanța serelor;
• Laborator de control al calității produselor – funcțiune esențială pentru a garanta calitatea și siguranța produselor care urmează să fie folosite de către utilizatorii sitului;
• Laborator de cercetare și experimentare pentru studenți și personal autorizat – acestea au atât scop didactic – pentru a permite studenților de la facultățile cu profil agricol să își desfășoare ateliere specifice – cât și scopul de a îmbunătăți calitatea produselor în funcție de rezultatele bazate pe cercetări, pentru a avea alimente cât mai calitative;

Pe de altă parte, partea vestică a sitului este destinată activităților recreative, având în vedere relația cu publicul larg. Aici vor fi amenajate spații pentru activități de recreere și divertisment, care vor putea fi accesate atât de cercetători, studenți și profesori care se cazează pentru o perioadă limitată, cât și de vizitatorii externi.
• Clădirea conacului – refuncționalizată în clădire cu rol de cazare și găzduire a studenților și vizitatorilor.
• Fosta clădire a angajaților – cu rol similar, o parte din aceasta va fi destinată cazării, dar de asemenea vor fi introduse spații cu rol administrativ;
• Fostul sera de flori – functiunea propusa este cea de bar, este punctul principal de atracție în cadrul sitului fiind un edificiu unic în Banat.
• Restaurantul și bucătăria – extensie a fostei case a angajaților. În cadrul acestuia, produsele consumate vor fi de proveniență locală.
Prin această împărțire a sitului în funcțiuni distincte, se urmărește să se valorifice atât potențialul productiv al ansamblului, cât și să se creeze o atmosferă atractivă pentru publicul larg, încurajând interacțiunea și schimbul de experiențe între diferitele categorii de utilizatori.

Elementul definitoriu pentru care am ales acest ansamblu in proiectul de diplomă a fost prezența serei în cadrul sitului, care este un element unic în zona Banatului. În ceea ce privește interventiile la nivel planimetric asupra acestui edificiu, dorința a fost de a nu devia de la forma originala si de a introduce doar spatiile absolut necesare. În corpul principal al serei este amplasata zona de bar, iar corpurile laterale sunt formate din zone de stat. Astfel, atât în corpul principal cât și în cele laterale, atmosfera serei de flori din trecut este amintită prin amplasarea jardinierelor. În corpurile laterale ele au de asemenea rolul de a oferi mai multa intimitate. Fiind de dimensiuni mai mici, pentru ca vizitatorii sa aibă parte de o experiență plăcută, jardinierele au atât rolul de a separa zonele de stat, cat si de a aduce un omagiu vechii funcțiuni.
În ceea ce privește exteriorul, principalele intervenții sunt la nivelul traseelor. Acestea sunt organizate astfel încât sa se realizeze un parcurs cât mai favorabil între edificiile istorice și cele noi introduse. Atmosfera parcului dendrologic este păstrată prin prezența arborilor istorici, care în momentul actual sunt sănătoși și pot fi păstrați fără a pune în pericol siguranța vizitatorilor.

Clădirea care se află în starea cea mai corespunzătoare este fosta casă a angajaților, amplasată chiar la intrarea sudică din cadrul amplasamentului. Deși prezintă la rândul ei urme de degradare pe elementele decorative și la nivelul finisajelor, structural edificiul nu se află în pericol. Propunerea pentru aceasta este ca ea sa fie compusă din spașii de cazare (12 locuri) cu spațiile sanitare aferente și spații administrative. Pe lângă acestea, sunt introduse și spatii cu rol recreativ pentru angajați si un magazin de produse organice unde se pot procura produse realizate din exploatarea noului program.
Conceptul pentru noua extensie a pornit de la dorința de a crea edificii care să se subordoneze ambientului deja construit, iar astfel parametrii fostei case a angajaților a fost cea care a generat cele două volumetrii. Atât clădirea restaurantului, cât și cea în care se află bucătăria, se înscriu în limitele impuse de clădirea istorică. Datorită noilor volumetrii și a spațiilor ce fac legătura dintre acestea, se generează în cele din urmă trei curți interioare, fiecare cu caracter diferit: cea dintre bucătărie și clădirea istorică are caracter privat fiind folosită în principal de angajați, cea dintre restaurant și edificiu are caracter semi-public, iar cea din noua extensie cu caracter semi-privat.
Limbajul arhitectural al noilor edificii nu este menit să acapareze construcțiile și parcul în care sunt amplasate, ci să se subordoneze acestora. Astfel, edificiul restaurantului este inspirat din sera existentă pe sit, unde transparența o ajută să se contopească cu ceea ce există deja. Corpul de legătura dintre restaurant, fosta casa a angajaților și bucătărie este menit sa creeze o tranziție din punct de vedere estetic intre clădirea istorică ți edificiile principale.
Edificiul bucătăriei este înconjurat de un perete cortină, care are atât rolul de a micșora impactul vizual pe care îl are clădirea, cât și pentru a ascunde panourile glisante dinspre curtea interioară. Un alt lucru important pentru proiect este relația vizuală dintre cele două spații, unde cele două funcțiuni chiar dacă sunt amplasate în corpuri diferite, poate exista o conexiune indirectă. Fiind o bucătărie folosită și de studenții școlii de gătit amplasate în cadrul sitului, această relație vizuală poate oferi un spectacol și o atmosferă inedită clienților ce frecventează restaurantul. Astfel, prin separarea celor două corpuri și oferind oportunitatea de deschidere a bucătăriei, relația vizuală poate fi îndeplinită fără disturbările obișnuite dintr-o bucătărie comercială.


Prin restaurarea și refuncționalizarea ansamblului în conformitate cu tema programului propus, acesta poate aduce beneficii comunității locale. Restaurarea poate atrage oameni din diferite domenii și activități, contribuind la revalorizarea complexului. Obiectivul principal este introducerea de funcțiuni care să funcționeze pe o perioadă mai lungă și atragerea colaboratorilor din diferite domenii pentru a crea spații atractive pentru publicul larg.
Refuncționalizarea complexului Mocsonyi are un impact nu doar asupra aspectului fizic și structural al obiectelor, ci și asupra comunității, economiei și moștenirii istorice. Prin restaurarea serei, care este un element arhitectural unic în zonă, și prin introducerea unei funcțiuni care oferă o experiență specială vizitatorilor, ansamblul Mocsonyi din Bulci are șansa de a atrage o varietate mare de oameni.
Astfel, intervențiile rezultate vor contribui la îmbunătățirea economiei și vor oferi o experiență neobișnuită pentru zona în care este amplasat, devenind un punct de interes atât pentru pasionații de agronomie și gastronomie, cât și pentru cei interesați de patrimoniul arhitectural.

Link prezentare video: https://youtu.be/c26GI_wBpO0