Comentariul autorului:
Sălile Muzeului Național de Artă Timișoara, care au găzduit expoziția Victor Brauner, au un caracter foarte puternic, pe de-o parte din cauza formei arhitecturale spațiale, iar pe de altă parte datorită contrastului dintre culoarea albă a pereților și a tavanelor respectiv între culoarea lemnului tâmplăriei ușilor, ferestrelor, obloanelor de lemn și a plintelor de la nivelul parchetului.
Conceptul arhitectural se bazează în primul rând pe diminuarea acestui contrast puternic și definirea unui spațiu mai neutru pentru expunerea lucrărilor din expoziție.
Caracterul arhitectural a sălilor, dimensiunea spațiilor, modului în care sunt realizate legăturile între ele, prezența puternică a tuturor ușilor, ferestrelor, inclusiv a nișelor, care păstrează memoria circulațiilor zidite, și nu în ultimul rând, prezența elementelor decorative, determină o abordare arhitecturală de simplificare a spațiului.
Un alt aspect foarte important, care influențează arhitectura expoziției, se datorează lipsei de pereți de expunere. Spațiul expozițional amenajat în această clădire barocă, tipică pentru perioada ei de construcție, este format dintr-o înșiruire de spații, pereții cărora sunt divizați de uși, ferestre, nișe și goluri înzidite.
Pornind din arhitectura perioadei în care au fost realizate lucrările lui Victor Brauner, abordarea arhitecturală propune folosirea unor elemente moderniste, tipice perioadei interbelice. În vederea reducerii atmosferei contrastante din săli, s-a propus vopsirea pereților și ale tavanelor într-un gri închis, nuanță tipică perioadei moderniste, astfel apropiind culoarea pereților și ale tavanelor de nuanța închisă a lemnului prezent în spațiu.
Se propune realizarea unor pereți noi, care să permită ascunderea unor nișe existente, sau să permită expunerea în fața unor goluri existente, astfel creând mai multă suprafață de perete pentru expunerea lucrărilor. Acești pereți noi sunt finisați cu material lemnos, de nuanță apropiată cu maroul închis al tâmplăriilor, citând lambriurile de lemn ale caselor interbelice. Panotarea lucrărilor de artă pe suprafețe de lemn era o practică răspândită în ultimul secol, modalitate întâlnită des și în cazul interioarelor moderniste.
Atmosfera expoziției este definită și prin modul punctual de iluminare al lucrărilor. Fiecare lucrare este iluminat independent cu unul sau mai multe spoturi, în funcție de dimensiune. Anumite lucrări sunt expuse în vitrine de tip dioramă, înglobate în pereții noi construiți.
Fiecare sală expozițională corespunde unei perioade bine definite și descrise în textul curatorial aferent sălii. Singura excepție de-a lungul traseului este sala de documentare, care se intercalează în șirul cronologic ale lucrărilor.
Vizita începe în holul muzeului, unde alături de textul curatorial introductiv este afișat și biografia lui Victor Brauner. Sălile de dimensiuni mai mici au fost alese pentru începutul expoziției, astfel încât o dată cu dezvoltarea operei artistice, lucrările mai importante să fie expuse în sălile mai reprezentative ale traseului. Vizita se încheie cu vizionarea unui interviu cu Victor Brauner, proiectat în ultima sală. După vizionarea acestui film, vizitatorii se întorc în penultima sală, de unde se iese în holul muzeului, de unde a început vizita.
