Comentariul autorului:
Context
‘Ouroboros Ludus’, o școală experiment, este rezultatul intersecției a două discursuri de actualitate și o reflecție asupra noilor exigențe impuse de acestea în spațiul european și nu numai: sustenabilitatea construcțiilor noi și reevaluarea mediului pedagogic după imaginea contemporaneității.
În încercarea de a fuziona cele două idei într-o formă construibilă și repetabilă, departe de un discurs teoretic, proiectul reintroduce concepte și practici născute din necesitate în secolul XX, anume învățarea în natură ca răspuns la creșterea riscului bolilor respiratorii și arhitectura metabolică ca logică constructivă, reiterată sub egida construirii cu materiale regenerabile, printr-un act de autofagie a propriilor resurse in-situ.
‘Ouroboros’ și metabolism
Cercetările actuale privind producția și construcțiile din lemn arată că producția de material lemnos necesită cantități mari de pădure pentru a produce un metru cub de lemn. Astăzi, cu gestionarea durabilă a pădurilor, cinci kilometri pătrați de pădure gestionată pot produce un metru cub de lemn pe o perioadă de 50 de ani. Această statistică indică faptul că în construcțiile noi din lemn, în afară de carbonul stocat în masa lemnoasă, trebuie prevăzută o abordare arhitecturală economică, responsabilă și de lungă durată.
Structura propusă a clădirii oferă o geografie planimetrică clară și rațională, ce permite adaptarea la nevoile și utilizările viitoare, iar îmbinările structurale sunt expuse, celebrând lemnul ca element structural cu valențe estetice. Conexiunile modulare simple și predimensionarea elementelor din lemn permit extinderea pe verticală în viitor pentru a răspunde nevoilor unei comunități în creștere. În incercarea de a prevedea aceste creșteri viitoare sau schimbări funcționale, amenajarea peisageră asigură o sursă considerabilă de material lemnos, exploatabilă după un ciclu de viață de circa 50 de ani, urmând să fie înlocuită de arbori tineri.
Ouroboros (gr. οὐροβόρος), adesea interpretat ca un simbol pentru reînnoirea ciclică eternă sau un ciclu de viață, moarte și renaștere stă la baza reinterpretării propuse a logicii metabolice, însă sub forma unei perpetue autofagii in-situ.
'Learnscape' și învățarea în aer liber
Sălile de clasă în aer liber, dezvoltate inițial ca răspuns la pandemiile respiratorii din trecut, au crescut în popularitate în întreaga Europă la începutul anilor 1930 și 1940. Redescoperită pentru capacitatea sa de a-i stimula pe tinerii elevi, clasa în aer liber câștigă popularitate în țările scandinave, unde elevii sunt încurajați să dezvolte o legătură mai strânsă cu aerul liber și cu mediul natural. Globalizarea și riscurile epidemiologice actuale, ce au culminat cu pandemia de COVID-19, reactualizează acest argument.
Conceptul pedagogic propune ca spațiile de învățare ale noii școli să stimuleze creativitatea prin spontaneitate și personalizarea spațiului. Elevilor au acces la o varietate de spații de învățare formale și informale, atât în interior, cât și în spații semi-deschise și în aer liber, un așa-numit ‘learnscape‘ pentru a promova o experiență de învățare adaptată la fiecare elev în parte, consolidând legătura dintre educația instructivă și dezvoltarea personală.
Axa centrală a clădirii și terasele de la etaj sunt văzute ca o extensie a sălilor de clasă, încurajând forme de învățare spontane și informale. Sălile de clasă de la parter se pot extinde în exterior , unde subdivizarea ușoară a spațiului prin arbori și verdeață generează sub-spații ce emulează o ‘sală de clasă’ în aer liber, unde linia dintre învățare și joc se estompează.
.jpg-panel.jpg)
