Amenajare birouri Agricover

Autor(i):
Arh. Andrei Mihăilescu
Arh. Oana Mihăilescu
Arh.urb. Andreea Constantinescu
Arh. Camil Isacov
Biroul:
Arcsett
Localizare:
România, jud. Ilfov, Voluntari

Comentariul autorului:

Amenajare birouri Agricover

Amenajarea propusă se prezintă ca un colaj de culori și texturi contrastante, organizate în așa manieră încât să suplinească necesitățile de funcționalitate și criteriile de ambient pentru spațiul deja existent. Astfel, s-au folosit nuanțe vibrante în zonele care nu primeau deja suficientă lumina și a fost evitată supraîncălzirea în alte zone cu ajutorul unor parasolare. Finisajele textile au rol fonoabsorbant, compartimentând spațiul și păstrând în același timp un efect vizual deschis. Amenajarea cuprinde multiple spații unde angajații să poată lucra și discuta împreună, întreaga atmosfera fiind foarte prietenoasă. Nota jucăușă se regăsește și în tapetele folosite. Desenate de 3 artiști diferiți, fiecare având stilul său propriu și original, reușesc să nu intre deloc în conflict, ci, din contră, prin amplasarea lor strategică creează puncte focale interesante în parcurgerea spațiului. Tapetul cu oameni ilustrează într-o manieră ceva mai directă ceea ce a fost surprins în mod indirect în întreg proiectul prin organizarea spațiului, a paletei cromatice, a cumului de texturi și a dirijării savante a luminii, anume cum ÎMPREUNĂ înseamnă diversitate, colaborare, creativitate și stare de bine.