Amenajarea spațiului unei farmacii într-un apartament de bloc în mediul urban

Autor(i):
Ciortan Florina-Maria-Georgiana (născută Vâță)
Îndrumători:
lect.univ.dr. arhitect Tămășan Maria
Universitatea:
Universitatea Aurel Vlaicu Arad
Facultatea:
Facultatea de Design, Program de studiu: Design Ambiental
Localizare:
România
Parametri:
Sd: 90 m2 / Su: 80 m2 / Cost: 1000 €/m2

Comentariul autorului:

Filmare amenajare: https://youtu.be/HetWbnWhsc4

Spațiul propus spre reamenajare este un apartament de locuit aflat la parterul unui bloc, convertit cu minime intervenții în farmacie, având suprafața utila de 80mp și suprafața construită de 90mp. Proiectul de amenajare are ca scop optimizarea spațiului existent pe de o parte și fluidizarea activității, pe de alta, prin reinterpretarea farmaciei clasice cu respectarea legislației aferente și prin tehnologizare pentru eficientizarea procedurilor și timpilor.
Amenajarea propune o atmosferă primitoare, deschisă, o farmacie a viitorului, dar un viitor apropiat, dezirabil.
Farmacia viitorului este rezultatul îmbinării echilibrate și judicioase între tehnologie și relația umană pacient-farmacist. În viitor, farmaciile vor fi mai mult decât puncte de distribuție a medicamentelor. Aceasta va fi o combinație între tehnologie avansată și abordare personalizată, bazata pe dialog promovând îngrijirea sănătății, prevenirea bolilor printr-un stil de viață sănătos si tratament personalizat, atitudini prea puțin întâlnite actualmente în farmacie. Spre deosebire de farmaciile de astăzi care funcționează pe tipologia supermarket-ului, unde rolul personalului specializat este transformat în cel de vânzător sau magazioner, în farmacia viitorului aceste sarcini vor fi preluate de tehnologie, permițând specialiștilor să își desfășoare activitatea în domeniul medical. Prin acest concept de amenajare se aduce farmacia mai aproape de oameni și i se securizează farmacistului profesia de altădată.
Ca expresie volumetrică, cubul este laitmotivul întregii amenajări, sugerând ordine, modulare și multifuncționalitate.
Încăperile componente ale unei farmacii sunt: Oficina, Receptura și laboratorul, depozitul, biroul farmacistului-șef, spațiul de confidențialitate, vestiarul și grupul sanitar. Oficina este încăperea în care are acces publicul și unde se face eliberarea produselor. Receptura și Laboratorul sunt încăperi în care se prepară prescripțiile magistrale și produsele oficinale elaborate conform Farmacopeii Romane în vigoare, accesul fiind permis exclusiv personalului de specialitate care lucrează în farmacie. Depozitul este încăperea în care se stochează și se asigură conservarea medicamentelor. Biroul farmacistului-sef este încăperea care, despărţită de celelalte, trebuie să fie astfel amplasată încât să permită farmacistului-șef sau înlocuitorului să își desfăşoare activitatea administrativă. Spaţiul de confidenţialitate este locul unde pacientul se poate adresa farmacistului, fără ca discuţia sa fie auzită de terţe persoane, acesta putând fi chiar biroul farmacistului şef sau o zonă izolată din oficină. Încăperile farmaciei trebuite amplasate astfel încât să existe legaturi funcționale între ele.
Elementul central al amenajării este oficina și relația acesteia cu celelalte spații. S-a respectat legislația în ceea ce privește amenajarea farmaciei din punct de vedere al fluxului de încăperi și a fost gândit un mobilier nou și modern, îmbinat cu tehnologie de ultimă generație pentru preluarea, stocare și monitorizarea medicamentelor.
Prin desfiintarea peretilor de compartimentare, se măreste suprafața oficinei cu aproximativ 10m². Rezultă astfel un spațiu deschis, amplu, care prin mobilarea propusă acomodează: zona de predare/preluare produse, zona de ridicare a comenzilor on-line, zona de așteptare, zona de confidențialitate, zona de joacă și educativă pentru copii. Avand depozitul echipat cu roboți de tip Adept, care asigură gestionarea medicamentelor și livrarea lor spre oficină, se renunță la mobilierul de expunere, locul acestuia fiind luat de panouri tactile.
Spatiul este modulat și organizat printr-o rețea scheleta de cuburi care, după caz, capătă funcțiuni: de compartimentare, expunere, acomodare a corpurilor de iluminat, a plantelor și a ecranelor tactile și, pe alocuri, devin mobilier pentru șezut sau pentru locul de joacă.
Astfel, se propune realizarea unui perete modular vitrat care, pentru a apropia omul de conceptul de farmacie, permite relația vizuală dintre oficină și receptură unde clienții/pacientii nu au acces. Structura de cuburi a peretelui inglobeaza terarii cu plante medicinale și ecrane tactile cu aplicații educativ-informative, reiterand astfel și relatia profesiei de farmacist cu natura. Totodata, amplasarea acestei zone cu rol educativ-informativ în apropierea locului de joacă pentru copii permite manifestarea rolului pedagogic a farmaciei etice care promovează prevenția printr-un stil de viață sănătos.
În zona de așteptare se propun panouri electronice de publicitate pentru produsele la care legea permite reclama. Pe aceste panouri vor rula și informații utile despre serviciile periodice din farmacie.
Suprafața utilă rezultată în urma amenajării este de: 90mp.