Comentariul autorului:
Deşi nu este evident la prima vedere, până la urmă casele tradiţionale sunt proiecte tip: modelele convenabile descoperite au fost şlefuite aproape la perfecţiune, în timp, atât ca formă, cât şi eficienţă. Într-un fel, imaginea tradiţională ordonată a satelor se datorează şi acestor prototipuri repetate. Din acest punct de vedere, dacă casele tip sunt adaptate locului şi poartă astfel un dialog cu contextul, ar permite un pas înainte în scopul păstrării imaginii valoroase ale localităţilor rurale, unde preţul proiectului e întotdeauna mult pentru beneficiari.
Chiar dacă din respect pentru context şi tradiţii, aceste case adoptă o volumetrie simplă, cu forme tradiţionale, ele pot avea un limbaj contemporan şi chiar pot fi concepute îndrăzneţ, mai ales în zonele mai puţin vizibile dinspre spaţiul public. Tratarea diferită a spaţiilor intermediare– chiar în cazul unui singur tip de casă- poate dezlega senzaţia de plictiseală creată de repetarea la nesfârşit a unui model. Şi până la urmă acest lucru s-a întâmplat la casele vechi: în esenţă, detaliile diferă.
Proiectul prezentat reprezintă o propunere de proiect tip în mediul rural, pentru un areal restrâns, fiind vorba de Depresiunea Ghirughiului. A fost realizată în cadrul programului de inventariere a valorilor din zona rurală din judeţul Harghita, finanţată de Consiliul Judeţean Harghita. Programul urmăreşte protejarea şi păstrarea imaginii satului tradiţional, delimitarea zonelor de protecție a obiectivelor de patrimoniu, reglementarea modului de construire a clădirilor noi pentru a păstra atât identitatea locală, cât şi de a valorifica potenţialul turistic judeţean reprezentat de acestea. În cadrul proiectului, la un moment dat, s-a încercat schiţarea unor case tip posibile petru diferitele microregiuni etnografice a judeţului, care să nu fie deranjante în imaginea satelor.
Arhitectul Kovács Kázmér în discursul „A népi építészet mint túlélés" observă: "Pe de o parte, deci, arhitectura vernaculară, descoperită ca un bun cultural, a servit - și, în cazul unor curente arhitecturale, încă mai servește - ca sursă de inspirație pentru arhitectura nou creată. Cea mai frecventă metodă de referențiere este cea a istoricizării arhitecturii, care produce o anumită formă, dar întotdeauna de substanță modernă. Astfel, arhitectura a devenit "cultură înaltă" și a încetat să mai fie populară.”
Plecând de la un model de casă-vagon preferat în periada anilor 1920-1940, am formulat o locuinţă cu planimetrie compactă, în care livingul îndeplineşte şi rolul unui spaţiu „intermediar”, datorită suprafaţei ample vitrate către curte, care ocupă toată lăţimea livingului. Din acest spaţiu central se deschid restul spaţiilor principale: cele două camere şi bucătăria.
Locuinţa unifamilială propusă are o suprafaţă construită de 98,86 m2 şi regim de înălţime P, amplasat în zona mediană a lotului, are un plan simplu, cu o organizare spaţială tradiţională şi circulaţie interioară dependentă, compusă dintr-o cameră de zi centrală, două camere amplasate la vest, bucătărie, baie şi cămară la est. Accesul principal se face din curte, prin prispa de pe faţada sudică. Planimetria locuinţei a fost prelungită prin alipirea centralei termice, accesibilă atât din casă, cât şi din curte.
Caracterul arhitectural al construcţiei este unul simplu şi minimalist, cu o volumetrie tradiţională, cu finisaje clasice, cu suprafeţe mari vitrate şi cu o prispă orientată spre grădină, încadrându-se perfect în contextul arhitectural cu caracter tradiţional-rural al zonei. Soluţia propusă permite - în caz de nevoie- mansardarea facilă a construcţiei, structura fiind gândită în acest sens.
