Comentariul autorului:
În contextul orașelor din ce în ce mai dense, ce se confruntă cu dinamici sociale și economice complexe, se pune problema expansiunii urbane nesfârșite. Momentan, o oprire bruscă a acestei creșteri nu este viabilă, însă putem să înțelegem existentul, să-l regândim și să-l adaptăm treptat pentru un viitor mai sustenabil. Percepția asupra orașului poate fi redefinită, tratând locuirea colectivă ca un declanșator al schimbării. Privind diferite modele vest-europene de locuințe, ele își reinventează tradiția constructivă, creând o punte între cultura istorică locală și vremurile noastre. Aceste ansambluri încurajează îndepărtarea de la consumerismul excesiv, prin definirea unui stil de viață responsabil, ghidat de un simț comunitar. Modelul de locuire este astfel regândit, reorientându-l spre cooperare și autosuficiență, influențând decisiv impactul pe care îl are asupra orașului.
Vizitând diferite complexe de locuințe, am căutat sa înțeleg ce anume mă invită în aceste locuri intime. Prima remarcă a fost legată de caracterul deschis și primitor al curților, ce împletesc funcțiile rezidențiale cu cele comerciale. Acestea generează oportunități de întâlnire între locatari și non-locatari, adresându-se diferitelor categorii demografice și conducând la diversificare socială și dezvoltare economică. Tranziția de la spațiul public la cel privat se face prin promenade cotite, scări deschise sau galerii comune, favorizând interacțiunea și natura colectivă a conviețuirii. La rândul lor, apartamentele au o dispoziție aparte: planurile sunt structurate după principii de flexibilitate, pentru a putea găzdui o varietate cât mai mare de locatari, ce pot adapta uzul spațiilor în timp. Contracarând gentrificarea, aceste ansambluri de locuințe devin spații ale dialogului și ale participării active în comunitate, creând un mediu autoreglat și autosuficient.
Aceste modele reorientează conceptul de locuință colectivă de la un efort privat, axat pe profit, înapoi către funcția sa de bază: locuirea. O astfel de abordare are capacitatea de a dezbate cum putem să coabităm și să contribuim concret la viața urbană, în special în orașele densificate. Chiar și în arhitectura privată, trebuie luată în considerare datoria socială față de public. În cazurile de mai sus, spațiile private ale orașului sunt preluate, transformate și oferite înapoi orașului ca spațiu public democratic. Înțelegând aceste exemple, se poate contura o nevoie generală de atitudini arhitecturale mai responsabile. Astfel, putem cultiva o atenție sporită atât către relația noastră cu mediul înconjurător și cel construit, cât și către modul în care putem locui armonios împreună.
