Comentariul autorului:
„Monografia foarte riguroasă a operei mai puțin cunoscute a arhitectului Alfred Popper, cu titlul „Alfred Popper, 1874-1946: (re)descoperirea unui arhitect”, scrisă de istoricul de artă Monica Croitoru-Tonciu, întregește tabloul vieților și creațiilor arhitecților români.
Bazându-se pe studiul minuțios al arhivelor de arhitectură și nu numai, Monica Croitoru-Tonciu reușește să realizeze o cercetare complexă asupra operei arhitectului, reconstituirea cronologică a proiectelor și, în unele cazuri, redescoperirea pe baza schițelor și detaliilor a clădirilor realizate de arhitect. Autoarea are meritul de a reuși să încadreze opera lui A. Popper în contextul cultural, social și politic al epocii sale, astfel oferind posibilitatea unei înțelegeri complexe a activității, deciziilor și lucrărilor acestuia.” (extras din „Prefață”, lect. dr. arh. Cristina Woinaroski)
Volumul reprezintă prima monografie a arhitectului român Alfred Samuel Popper (n. 30 august 1874, Brașov - m. iunie 1946, București), sub forma unui gest amplu de recuperare critică a parcursului său creativ și profesional.
Lucrarea este structurată în capitole care ilustrează etapele carierei arhitectului, acesta abordând succesiv toate stilurile agreate în epocă, de la eclectismul cu elemente neogotice și cel de factură academistă, la neoromânesc, vernacular, modernism și modernism hibrid, dovedind un caracter versatil.
A. Popper debutează în 1898 în atelierul arh. Ziegfried Kofszynski, participând la lucrări precum stabilimentul „Caru' cu Bere”, vilele Aron Iacob și Biserica Amzei, iar în perioada 1904-1909 face parte din Biroul regal de arhitectură al ansamblului Castelului Peleș, colaborând ulterior cu Casa Regală a României pe tot parcursul carierei sale.
Primește constant comenzi din partea aristocrației și a burgheziei românești (ingineri, avocați, medici, administratori), păstrându-se până astăzi atât proiectele sale în original, cât și mărturii scrise (inclusiv de arh. Karel Liman și André Lecomte du Noüy) cu privire la calitatea expresiei grafice a proiectelor sale pentru ansambluri, amenajări interioare, piese de mobilier și amenajări peisagistice.
Etapa reprezentativă a carierei sale este definită de însușirea stilului neoromânesc, căruia îi integrează preluări sau reformulări ale elementelor din arhitectura bizantină (precum capiteluri, trafoare, tipologii de arcade) a Italiei, Croației și Turciei, locații pe care le vizitează și documentează fotografic în 1910-1912. Cel mai meritoriu proiect semnat de Popper în acest stil aparține vilei lui Laurențiu Steinebach (1915-1916), administratorul Palatului Cotroceni, aflat 36 de ani în slujba Reginei Maria. De altfel, însăși regina menționează în jurnalul său de „casa lui Steinebach, care este o adevărată bijuterie până în cele mai mici detalii” (1918).
Volumul se bazează pe analiza atentă a documentelor provenind din: Arhiva de proiecte și Arhiva de fotografii a Uniunii Arhitecților din România (reprezentând baza documentară a cărții), Arhivele Naționale ale României, Arhiva Primăriei Municipiului București, Arhiva Institutului Național al Patrimoniului, Biblioteca Națională a României, Biblioteca U.A.U.I.M., Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național Peleș, Arhiva Stării civile din Freising, Arhiva Națională „Torre do Tombo” a Portugaliei etc., construind un portret cât mai complet al iubitorului și creatorului de artă care a fost arhitectul Alfred Popper.
