Comentariul autorului:
Capela este o iniţiativă privată, cu un buget redus. Locaţia capelei se găseşte în satul Izvoare, comuna Zetea, într-o zonă cu case de vacanţă / case la cheie/pensiuni ce deservesc pârtia de schi Mădăraş-Ciuc.
Este realizată cu utilizarea unei fundaţii existente, realizate cu mulţi ani în urmă, probabil pentru o casă de vacanţă (fundaţia deja exista pe amplasament, când beneficiarul a cumpărat terenul). Însă suprafaţa fundaţiei era cam dublu faţă de suprafaţa dorită a capelei, altfel spus, de posibilităţile beneficiarului. Tot din motive economice, s-a decis la păstrarea fundaţiei, ce s-a dovedit potrivit pentru realizarea unei construcţii pe structură de lemn.
Proiectul (parţial pro bono) a fost început cu un „concurs” intern Larix Studio. Cele două variante prezentate beneficiarului au propus utilizarea a diferitetelor zone a fundaţiei: a zonei cu închidere semicirculară, sau a zonei dreptunghiulare, ambele variante propunând totodată şi folosirea “surplusului” de fundaţie, fie ca spaţiu intermediar, fie ca grădină.
După ce –cu greu- beneficiarul s-a decis asupra variantei alease, aceasta a fost detaliată ţinând cont şi de cerinţa beneficiarului privind realizarea participativă, prin clacă a majorităţii lucrărilor de construire. Din acest motiv – şi din motive financiare- majoritatea materialelor sunt locale, de factură rudimentară: structură din lemn, finisaje din scândură şi draniţă. Prin completare, au fost utilizate materiale modeste, accesibile: placaje din lemn (montare facilă, câştig de timp), respectiv cel mai simplu beton sclivisit pentru pardoseală şi singura bancă din capelă.
Ideea de bază a capelei este deschiderea unei perspective infinite spre peisaj, şi astfel, crearea unui loc de contemplare. Din acest motiv s-a demolat o construcţie anexă / şopron pentru lemne/ ce se afla în vecinătatea fundaţiei (re)folosite pentru capelă şi care apărea în primplanul vederii gestionate către orizont.
Parcurgerea capelei urmează următoarea scenografie: intrarea este axată pe clopotul amplasat în exteriorul capelei, pe o structură ieşind din învelitoarea din draniţă. Însă zona adiacentă clopotelor este transparentă, datorită fantei create cu ajutorul amfiladei de ferestre de mansardă, astfel clopotul este vizibil din momentul intrării în capelă, fiind capătul de perspectivă a holului. Parcurgând holul, în dreapta ne invită o bancă simplă din beton, fără detalii suplimentare, realizat din materialul pardoselii şi formând un monolit cu această, fără rost de turnare. În spatele băncii, găsim o fereastră în formă de cruce. În stânga şi în dreapta băncii găsim ferestre de mansardă ce oferă senzaţia că această bancă de fapt se află în peisaj. Sezând pe bancă, printr-o schimbare de direcţie, apare “tubul” triunghiular al navei, ce direcţionează vederea de la clopot, respectiv de la peisajului din vecinătăţi (cu multe detalii) la orizontul depresiunii închis de munţi, adică la liniştea peisajului aflat infinit (unde detaliile nu mai contează), prin peretele integral vitrat realizat la capătul tubului, cu tâmplărie care apare în formă de cruce, marcând funcţia construcţiei. “Tubul ” însă se dematerializează în partea de jos, prin deschiderile vitrate către partea neutilizată a fundaţiei, care în viitor se va amenaja ca grădină cu lavandă ( o trimitere fină la claustrul mănăstirilor medievale şi la funcţia de meditare). Aceste ferestre aflate la nivelul pardoselii duc la o senzaţie aparte: lumina ce pătrunde prin ele, este oglindită de pardoseală de beton netedă, iar faţada vitrată cu „cruce” multiplică aceste pete luminoase ce se proiectează peste peisaj, formând o cărare de lumină către acel peisaj etern din infinit.
Holul şi zona de intrare aferentă este placată cu placaj de lemn, pentru a crea o senzaţie de neutralitate ca suprafaţă, cu ajutorul căreia în cadrul unei perspective la un singur punct de fugă umbrele formate între din scândurile distanţate (cu fante de 2-3 cm între ele) montate orizontal, folosite ca finisaj interior al tubului conduc privirea către crucea proiectată pe peisaj şi o accentuează pe aceasta.
Iluminatul din interior – fără a crea o altă prezenţă în spaţiul tubului- este realizată din benzi led, montate între fantele de scândură.
Pentru a păstra caracterul modest, învelitoarea în cea mai mare parte este realizată din şindrilă, prin care (după ce lemnul va deveni gri) construcţia se va pierde în peisaj.
În concluzie: am putea spune, că nu e nimic spectaculos la această capelă, care va deveni inobservabilă în zona împădurită în care se află. Însă merită încercată această senzaţie de contemplare a peisajului oferită de aceast mic lăcaş de cult.
Deşi construcţia rupe tradiţia formală, constructivă şi materială a capelelor montane din Secuime (poziţionate pe vârfuri de munte), prin utilizarea materialelor locale, prin modul de realizare prin clacă, prin simplitatea ei se înscrie –la o scară mai largă- în tradiţiile locului, fiind totuşi o construcţie contemporană care este în perfectă armonie cu mediul înconjurător în care trăieşte, cu peisajul cultural secuiesc.
