Centru de Arte și Meșteșuguri în Bucovina

Autor(i):
Turtă Gabriel-Gheorghe
Îndrumători:
ș.l. dr. arh. Tudora Gabriel
Universitatea:
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” - Iaşi
Facultatea:
Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”
Localizare:
România
Parametri:
RH: S+P+1E

Comentariul autorului:

Bucovina, zonă cu o bogată istorie în meşteşuguri şi tradiţii, un loc cu inițiative artistico-culturale, are nevoie de o redescoperire şi afirmare a moştenirii culturale, ale cărei practici încep să se piardă. Tradiția, prin definiție, înseamnă transmiterea continuă a unui conținut cultural de-a lungul istoriei de la un eveniment generator sau un trecut imemorabil. Tradiţia ne duce înapoi şi ne reface legătura cu moştenirea lăsată de adevăraţii întemeietori. Totodată, conturează un set de valori morale și utilizează simbolismul pentru a transmite aceste informații.
Tema proiectului de Diplomă propune realizarea unui centru de arte și meșteșuguri în Sucevița și are ca obiectiv principal recuperarea, păstrarea și transmiterea tradițiilor și spiritului locului prin meşteşug, dar și şi reinterpretarea lor în designul contemporan. Alegerea amplasamentului a ținut cont de locurile cu o importantă semnificație culturală și spirituală pe care zona le oferă, cu obiecte arhitecturale și așezări cu un puternic caracter și cu o însemnătate pentru cultura românească.
Ideea centrală a proiectului este utilizarea unor elemente caracteristice caselor tradiționale (porticul, strașina, șarpanta, poarta, cât și elementele ce țin de materialitate și paleta de culori) într-o manieră contemporană, subliniind astfel esența locului.
Trăim într-o perioadă în care sustenabilitatea este un termen tot des utilizat, iar atenția pentru construirea cu un impact cât mai mic asupra mediului este sporită. Cultura vernacularului ne învață cumpătarea și caracterul adecvat în crearea obiectelor de arhitectură. Astfel, îmbinând învățările și tehnicile vechilor meșteri cu abordările contemporane în materie de proiectare, putem obține un rezultat care să aducă aminte de spiritul casei tradiționale, într-un mod echilibrat și care ține cont de mediul înconjurător.
Din punct de vedere al funcțiunilor, acestea pot acoperi o paletă largă de nevoi, de la activități de relaxare și loisir, la cele culturale și de învățare. Totuși, activitatea principală a Centrului o reprezintă atelierele meşteşugăreşti, care înglobează atât partea educațională, de transmitere a învățăturilor artiștilor meșteșugari, cât și o platformă de promovare a acestora. Aceasta cuprinde 4 ramuri: ceramică, țesut, cojocărit și lemn. Partea de alimentație publică și zonele de expoziție completează centrul, asigurând un flux constant de utilizatori. Proiectul înglobează și o parte de locuințe cu caracter temporar destinate artiștilor și meșterilor care predau în cadrul atelierelor. De asemenea, se pune accent pe relația cu elementul natural, centrul făcând trecerea de la mediul construit prezent pe latura sudică și vestică, la mediul înconjurător existent în nordul amplasamentului.
Centrul este realizat astfel încât să poată funcționa pe tot parcursul anului și să poată susține atât workshop-uri, cât și expoziții la scară mare, târguri, proiecții în aer liber, dar și evenimente specifice locului, cum ar fi șezătorile. În perioadele dintre evenimente, în ateliere se pot susține cursuri de practică profesională cu elevii din cele 5 licee tehnologice aflate în vecinătatea acestuia, unde aceștia își pot dezvolta îndeletnicirile.
Complexul are ca public țintă tinerii din noile generații, însă este binevenit orice individ care își dorește să se reconecteze cu rădăcinile și să cunoască mai bine latura culturală și spirituală a manufacturii, sau care pur și simplu este dornic să acumuleze un nou skill.
Rolul centrului este de a integra tradiția în circuitul vieții contemporane, punând accent pe întoarcerea la origini și pe reconectarea cu un set de valori. Este o revitalizare duală: a unei zone cu potențial şi a practicilor meşteşugăreşti. Proiectul pune accent pe aducerea unor valori colective întregii societăți, fiind o strategie pe termen lung ce unifică multiple direcții de dezvoltare, având ca scop final creşterea consumului cultural și promovarea tradițiilor locale.