Comentariul autorului:
Dincolo de componentele științifice indispensabile care trebuie luate în considerare -stratigrafie, hidrologie, horticultură, botanică, etc. - un parc este, în primul rând, un proiect realizat de om. Pentru a sublinia prea mult această calitate fundamentală intrinsecă sarcinii de a proiecta un element de peisaj natural, îndrăznim să spunem, în cele din urmă, că parcul este construcție și arhitectură în adevăratul sens al cuvântului. Există o anumită structură a lucrurilor cumva latentă în teritoriu, un aspect esențial care trebuie căutat și urmărit cu sârguința unui topograf arheolog. Există granițe care trebuie definite, regiuni care trebuie determinate și, desigur, o anumită măsură care trebuie gravată în întinderea nemărginită de teren care va deveni un parc.
1. ,,Coturile"
Propunerea noastră încearcă să traseze limitele acestei bucăți de teritoriu unde nu există granițe geografice, sau infrastructurale preexistente - râul (vest) și calea ferată (est). Noile limite se regăsesc la nord și la sud de zona de studiu sub forma a două parapete liniare continue care se rup la un unghi de 90° în vecinătatea articulației dintre zona A și zona B - două "coate" precise din punct de vedere geometric, pietrele de temelie ale proiectului nostru, atât la propriu, cât și la figurat, care definesc un așa-numit "temenos", incinta parcului. Pe de o parte, în afara acestor limite, se găsesc lucrurile care sunt apropiate de viața mondenă a cetățenilor și de activitățile lor - grădinile comunitare cu livezi, legume și flori.Pe de altă parte, în interior, se găsește, evident, parcul. Cel mai important, însă, este faptul că aceste limite sunt mai mult decât o simplă separare între două lucruri - "coatele" acționează ca un fel de zonă tampon cu încăperi interioare și exterioare, piețe discrete/intime cu fântâni de băut și locuri de joacă, bucătării de vară și grădini de iarnă/seruri, spații administrative, zone de închiriere de biciclete și terenuri de sport (baschet, fotbal, tenis, skatepark etc.), un cinematograf în aer liber, sala multifuncțională și chiar un loc pentru piețe și târguri publice (zona de parcare).
Orașul și parcul se topesc unul în celălalt prin această limită permeabilă care ancorează totul eminamente artificial, atașându-l la o secvență continuă și vie de aventuri cotidiene. Pe lângă acest parapet construit determinat geometric care se transformă într-un zid, o poartă, un element de susținere continuă etc., există și o graniță secundară mai discretă care coincide cu traseul neregulat al limitei zonei de studiu - un gard metalic cu tije subțiri de oțel și balustrade care urmărește promenada exterioară de-a lungul străzilor din jur.
Intervalul dintre aceste două limite este întrerupt de patru intrări principale și de câteva intrări secundare. Având în vedere necesitățile indicate în caietul de sarcini al concursului, punctul în care cele două "coate" se apropie cel mai mult una de cealaltă poate fi traversat atât de pietoni, cât și de vehicule, însă, pentru a menține integritatea netulburată a parcului, propunerea noastră sugerează ca mașinile să traverseze această zonă doar ocazional.
2. ,,Pădurea"
Ordinea lucrurilor menționată mai sus se extinde, de asemenea, spre interior, dincolo de limitele "cotului", și contaminează incinta conținută cu o structură grilă atotcuprinzătoare de arbori. Această grilă virtuală supraimpusă teritoriului nu trebuie însă privită ca un dicton matematic rigid și exact, ci ca o țesătură ipotetică permisivă care lasă loc unor derapaje și divagații, unei vibrații și deplasări discrete a copacilor - în funcție de nouă posibilități precise -, precum și unei serii de poienițe și deschideri luminoase atent inserate. Această ordine curios de perturbată devine un fel de ordine arhitecturală, parcul este ca o "cameră hipostyle" grandioasă, cu un "tavan" vegetal continuu și atent tăiat, un baldachin de frunze de frasin întrerupt uneori de pete aleatorii de stejar roșu - "pădurea de coloane", de obicei metaforică, devine acum o adevărată pădure columnară de copaci, parcul este arhitectură în sensul unei restaurări ecologice semnificative. Coordonatele geografice ale acestui vast "salon" sugerează posibilitatea existenței a două sectoare separate care pot colecta apa de ploaie sub formă de zone inundate controlate ("rezervoare") - zona A - râul, zona B - regiunea topografică mai joasă, aflată la extremitatea nordică. În cadrul acestei întinderi ordonate a parcului, se găsește un inventar de artefacte diferite, împrăștiate oarecum arbitrar, dar în principal acumulate în interiorul poienilor: stâlpi de iluminat pe coloane, bănci din lemn, fântâni cu apă potabilă, grădini de iarnă/ sere cu bănci de beton perimetrale și, uneori, stejari izolați. Ansamblul omogen de locuri de odihnă și pavilioane curioase dobândește diferite grade de specificitate prin diferitele densități de lumină filtrată de copaci de-a lungul pădurii - de la clar-obscurul pâlpâitor ascuns acolo unde copacii sunt mai apropiați unii de alții, până la poienile complet scăldate în lumina zilei. Pe timp de noapte, partea inferioară a copacilor este iluminată dedesubt de proiectoare încastrate cu lumină caldă care se găsesc în pământ, în timp ce pajiștile sunt luminate de sus de lumina difuză a stâlpilor de iluminat din coloane.
Abordarea peisagistică
O abordare completă de design biofilic stă la baza propunerii noastre pentru un mediu urban sănătos generat de pădurea-parc. Experiența directă a naturii este, de asemenea, un punct cheie în conceptul de design peisagistic, asigurând astfel o conexiune autentică între cetățeni și mediul natural care va fi oferit de parc cu beneficii directe ulterioare de recreere, economice, de sănătate publică și educaționale. Prin trasarea unei linii clare între diferitele categorii de arbori și toate celelalte plante mai mici, cum ar fi arbuștii și plantele perene, și prin utilizarea unei serii complicate de modele ritmice într-o manieră plăcută, propunerea noastră intenționează să pledeze în mod deschis pentru concentrarea asupra detaliilor înainte de orice altceva. În acest sens, o mare parte din efortul nostru va investiga factorii subtili de mediu și de ambianță, cum ar fi parfumul, sunetul, lumina și texturile, transformarea dinamică a paletei de culori de-a lungul anului, volumul și texturile vegetației ierboase etc. Abordând atât nevoile cetățenilor de astăzi, dar și pe cele ale viitorilor utilizatori, propunerea se aplică pentru strategii care lucrează cu ecologia, dar și cu cultura într-un sens mai larg; un alt aspect important este evoluția conceptului în ani/decenii, dar și accesibilitatea, sau construirea comunității, în special din punctul de vedere al conexiunilor care se stabilesc cu spațiile verzi publice.
Conceptul general utilizează o diversitate de specii și soluții bazate pe natură ca bază a abordării generale, una care va fi, de asemenea, capabilă să promoveze un nivel ridicat de biodiversitate. Copacii, arbuștii și mai ales vegetația erbacee se reunesc pentru a compune un ecosistem sănătos pentru parc, dar și pentru a oferi o experiență captivantă pentru vizitatori, susținând în același timp o direcție incluzivă clar definită. Acest tip de "proiect creat de om" reunește natura și plantele într-un fel de catalizator pentru activitățile comunității locale, utilizând în același timp parcul și facilitățile aferente; prin oferirea de diferite tipuri de locuri pentru evenimente sociale și evenimente extraordinare, grupuri de oameni, familii și utilizatori de toate vârstele devin parte activă a acestui ecosistem, alături de floră și faună. Unele dintre conceptele de design peisagistic care au fost puse în aplicare în timpul definirii propunerii noastre își au rădăcinile în plantarea naturalistă, designul biofilic, noile plante perene, resursa biodiversității și construirea comunității.
Schema generală simplificată a propunerii noastre peisagistice poate fi rezumată la trei tipuri de zone de intervenție:
1. ,,Cotloanele"
grădini comunitare/sport, agrement, horticultură, agricultură, floricultură etc.
Aceste zone de intervenție se regăsesc în partea exterioară a "coturilor", între parapet și limita transparentă/radingă. Această așa-zisă "zonă tampon" intermediară cu livezi/flori/legume este una care are nevoie de întreținere și îngrijire regulată din partea membrilor comunității; în același timp, în eventualitatea în care aceste zone nu vor fi folosite în mod recurent de către cetățenii vecini ca mici ferme urbane, ele vor deveni pur și simplu livezi puse în grija administratorilor și lucrătorilor parcului.
2. "Pădurea"
parc propriu-zis/zone de odihnă, relaxare și petrecere a timpului liber
Pădurea reprezintă marea majoritate a propunerii noastre și se găsește între "cotloane" și limitele preexistente (râu, cale ferată). Copacii care alcătuiesc așa-numitul "salon hipostyle" dintre coronamentul continuu superior și pajiștea naturalistă sunt ușor poziționați de-a lungul grilei inițiale prestabilite a proiectului (7m/7m) cu ușoare dezalinieri și deplasări stabilite aleatoriu, pe baza unui modul de 2m/2m de patru pătrate cu o latură Im. Orice doi arbori trebuie să se găsească fie la intersecția dintre două axe din grila de 7m/7m, fie la intersecția axelor secundare din grila de patru pătrate de 1m/1m din jurul punctului inițial. De obicei, cu cât sunt mai aproape de poieni și "cotloane", cu atât este mai probabil să urmeze grila primară inițială. Bolta ("soffit"/"tavan") trebuie să fie tăiată cu regularitate (cel puțin o dată pe an), iar dispunerea poienilor inițiale (mici/medii/mari/mari) va deveni din ce în ce mai mică în timp, datorită dezvoltării treptate a coroanelor copacilor; poienile mai mari vor rămâne însă ușor neschimbate (suprafața tumulilor).
Alei
Există două tipuri de alei (sprijin elastic / sprijin puternic) care se găsesc atât în "pădure", cât și în "coate". Aleile sunt alcătuite din materiale naturale ușor drenante. Aleile / traseele sunt reversibile și flexibile/adaptabile la topografie, fără limite sesizabile cu pajiștile. Aleile vor fi acoperite cu mulci obținut din așchii de lemn, frunze, crengi și scoarță de copac (biomasă lemnoasă). Culoarea aleilor va fi apropiată de cea a pământului natural. Avantajul acestui tip de intervenție va fi că, în timp, pe baza experienței utilizatorilor, ele vor putea fi eliminate sau refăcute cu un minim de expertiză tehnică și fără daune ecologice sau estetice.
Zona inundată controlată de "rezervoare".
Fiecare dintre cele două așa-numite "rezervoare" se regăsește într-una dintre cele două subregiuni principale ale zonei de intervenție (zona A- bazin hidrografic "rezervor", zona B- depresiune/val "rezervor"). Zonele inundate controlate din apropierea râului și a văii (nordul zonei B) se regăsesc în cadrul "pădurii" ca zone umede/umede și poieni sălbatice de un tip diferit de cele obișnuite, populate cu artefacte și grădini de iarnă/sere.
