Comentariul autorului:
Gabriela Tabacu. Orașul găsit în cutie. O cronică afectivă a Bucureștiului.
Editura Humanitas, București, 2022, colecția Memorii/Jurnale, ISBN 978-973-50-7749-5
Cartea ”Orașul găsit în cutie. O cronică afectivă a Bucureștiului”, abordând ca strategie narativă genul epistolar, este compusă dintr-o suită de 59 de scrisori adresate unor destinatari ambiguu definiți – pretext transparent pentru adresare directă și comunicare nemijlocită cu cititorul. Cele 59 de povestiri rezultate sunt scrise cu voce de copil, apoi de adolescent și se dovedesc o întoarcere emoționată în miezul cotidianului comun al Bucureștiului din ani ʹ60, evocând o sumedenie de lucruri care i-au țesut istoria: evenimente, fragmente de oraș, personaje. Narațiunea subîntinde un arc de timp de 12 ani, între două borne cu semnificații politice puternice: 1959 și 1971. Cea dintâi a însemnat pentru România o primă respirație despovărată, devenită posibilă odată cu achitarea datoriilor de război către Uniunea Sovietică și retragerea trupelor sale din țară, după 14 ani de teroare și pauperizare fără precedent. S-a consemnat atunci intrarea într-o perioadă de prosperitate care, deși lentă, relativă și echivocă, a generat noi orizonturi de așteptare în conștiința publică. Intervalul se va încheia destul de abrupt după 1971, an marcat de apariția nefastelor Teze din iulie ale lui Nicolae Ceaușescu, președintele RSR , ca reflex al vizitei sale în unele state comuniste din Asia, printre care China, Coreea de Nord, Vietnam. Tezele, care impuneau fără drept de apel controlul politic absolut al partidului comunist în toate domeniile vieții, au condus la înrăutățirea drastică a condițiilor de trai ale românilor și la restrângerea progresivă a drepturilor și libertăților cetățenești.
Așa se face că răstimpul celor 12 ani parcurs aici de povestiri, se dovedește cel mai puțin dramatic și poate că cel mai dătător de speranță din totalul celor 45 petrecuți sub comunism, rămânând în istorie ca un răgaz al deschiderii țării către progres și schimbare în bine. Din scrisori rezultă că perioada are semnificații aparte și în existența autoarei. Deși se sprijină evident pe acest suport, firul epic tatonează însă nu atât reconstituirea unei istorii personale, cât aceea a imaginii și a spiritului unui oraș astăzi pierdut în uitare, odată cu oamenii, străzile, casele, monumentele, parcurile și atmosfera lui de atunci, speciale și irepetabile.
Felul în care personajele cărții, de inserție socială, culturală și profesională deosebit de diversă, locuiesc, mănâncă, se îmbracă, circulă prin oraș, își fac cumpărăturile, își trimit copiii la grădiniță și la școală, petrec timp liber, se raportează unii la ceilalți, străbătând orașul în lung și-n lat, punându-i în lumină, prin mișcarea lor perpetuă, valorile, dar și punctele slabe, frumusețea, dar și schilodirile, cu bucuria și disperarea care le animă viețile, evocă în text subtilul genius loci pe care manualele de istorie nu au nici instrumentele și nici vocația să îl recompună.
În acest conținut sensibil, vocea copilului-povestitor își asumă rolul de a menține în echilibru balanța afectelor, împiedicând derapajul în lamentație, ori evaluarea evenimentelor și situațiilor din epocă de pe poziții contemporane. Cu unghiul de percepere a lumii menținut la nivelul înțelegerii și aprecierii autorului-copil, povestirile, nealterate de judecăți politice, își păstrează candorile și uimirea în fața neverosimilului și adesea imprevizibilului vremurilor.
Pentru o mai bună așezare in situ, epistolarul este completat cu un amplu corp de anexe, însoțit de numeroase ilustrații care intregesc chipul Bucureștiului cu date ferme și succinte despre operațiuni urbanistice, trasee dominante, construcții emblematice, statui și monumente de for public, personalități politice și culturale de anvergură. Scrisă cu altă voce, cea impersonală a cercetătorului și istoricului de arhitectură, această parte a volumului dă expresie obiectivă și clarificatoare scenografiei unui trecut prea repede evacuat într-o păguboasă nepăsare.
Cele două paliere ale cărții, articulate prin focalizarea lor comună, dar diferit calibrată, asupra Bucureștiului, se susțin și se validează reciproc, sprijinind cititorul de vârstă matură să se regăsească în poveste și să își însușască astfel o parte incitantă și unică a traseului multicentenar al orașului, altminteri nemeritat de superficial cunoscut.
