Campus educațional București

Autor(i):
arh. Patricia Sturzoiu, arh. Emanuel Vișan, arh. Ștefania Petrișor, arh. Raluca Nistor
Biroul:
Quadratum Architecture
Colaboratori:
arh. Carmen Budăi, arh. Alexandru Voinescu, arh. Adrian Rogobete, Energoproiect (structură), CES Consulting / Ez Project (instalații)
Fotograf: Vlad Pătru
Localizare:
România, București
Parametri:
RH: P+4 / Sd: 15864 m2 / Su: 11697 m2 / POT: 21 / CUT: 0.62 / Cost: 900 €/m2

Comentariul autorului:

Campusul educațional "Miron Nicolescu" se află în Sectorul 4 al Municipiului București. Acesta reprezintă un model de bună practică în implementarea proiectelor coordonate, unitare și multifuncționale dezvoltate din fonduri publice și cu finanțare europeană. Un aspect deosebit, din practica întâlnit până în prezent este că ansamblul este generat prin însumarea unei serii de investiții și proiecte - intervenții asupra clădirilor existente, remodelări, consolidări, construcții noi, rezultatul final fiind un campus unitar din punct de vedere arhitectural, ce deservește o capacitate de până la 2.000 de utilizatori - fiind alcătuit din mai multe corpuri de clădire pentru învățământul preșcolar, gimnazial și liceal.
Campusul școlar inițial cuprindea clădirea școlii, sala de sport, care și-au păstrat funcțiunile dar au fost consolidate și modernizate, un corp de clădire cu ateliere care a fost convertit în cămin pentru băieți și un corp administrativ care a fost convertit în spații pentru grădiniță. Pentru a completa necesitățile actuale ale procesului educațional s-au construit și clădiri noi: un cămin de fete și cantină și o sală-auditoriu. Un accent deosebit a fost pus pe spațiul exterior, ca un liant între funcțiunile diverse ale campusului, pentru a încuraja activități sportive sau sociale într-un mediu plăcut și antrenant. S-au creat astfel diverse puncte de interes care oferă noi posibilități de interacțiune sau participare – precum gradenele adăugate pe anexele vestiarului sălii de sport, care privesc spre terenul de sport principal al campusului sau noul portic, care introduce un element suplu, linear, de legătură între corpurile adiacente și asigură circulația adăpostită de elemente între clădiri.
Reunind și clădiri reabilitare (clasicele “Reabilitări energetice”), dar și clădiri refunctionalizate care au inclus și partea de consolidare, precum și clădiri noi care vin să completeze funcțional ansamblul educațional existent – rezultă o abordare contemporană, europeană, chiar și pentru vechile clădiri socialiste, care au adăpostit deja numeroase generații timp de 50 de ani și astfel, prin reintroducerea în uz, conform normelor actuale, primesc o nouă viață.
Proiectul de la Miron arată că se poate și așa – fără prea multe compromisuri, cu câteva tușe arhitecturale, inclusiv în ceea ce privește partea de fațadă, în care atingerea normalității deja înseamnă un progres semnificativ, iar după ce aducem totul la nivelul “de bază” – putem continua să dezvoltăm.