Atitudini față de patrimoniu și posibilități de transformare a unui centru istoric

Autor(i):
Radu Ionuț Angheluș
Colaboratori:
Ștefan Vianu
Editura:
Editura Universitară „Ion Mincu”
Colecţia:
Cercetare&proiect. Disertatie Research & Design. Dissertation
ISBN/ISSN:
ISSN 2285 – 4363
Publicat:
Iunie 2017

Comentariul autorului:

„Nihil novi sub sole.” - Necesitatea unei metode mai specifice de cercetare a zonelor urbane cu valoare s-a născut din aprofundarea ghidurilor de intervenție și analiză în relație cu proiectul de diplomă. Acestea constituie un punct de plecare valabil peste care s-a pus problema dezvoltării unui model de abordare care să poată atinge specificitatea contextului „Strada Traian” și care să poată fi repetat; o teorie unificatoare ce poate promite o bună relaționare a intervenției şi contextului astfel încât salturile implicite intervenției să fie calitative.
Nu există loc fără timp. Vorbind despre impermanenţă şi finalitate, Bachelard ridică implicit problematica supunerii unei intervenții față de axa temporală. Fie accept trăirea cu trimitere la viitor : o abordare onirică ce se poate descompune într-o puternică forță generatoare de salturi calitative, de înălțare; fie accept finalitatea locurilor o abordare ce limitează locul şi îi definește poziția în relație cu alte locuri finalizate.
Motivul direcției acestei lucrări este dat de legătura cu proiectul de diplomă din orașul Curtea de Argeș, așadar de fundamentarea atitudinilor asumate de intervenția din centrul istoric. Un oraș istoric este în cazul cel mai general o suită de locuri finalizate, unde abordarea onirică este blocată de realismul pietrelor de bosaj sau de tectonicitatea arhitecturii, însă orașul istoric românesc, de tip feudal, Curtea de Argeș, este o răsturnare a acestei generalizări. Clădirile Curții de Argeș îmbătrânesc datorită lipsei de atenție şi administrare. Peste zidurile unde între rosturile de cărămidă încep să crească fire de iarbă, peste adaptările nepotrivite ale clădirilor istorice la nevoile economice şi de locuit ale utilizatorilor se pune un voal mortuar şi se distinge un fapt: lucrurile finalizate devin impermanente şi peste siluetele cadaverice a ceea ce au fost odată se naște visul: ceea ce pot sa devină.
Importanta descoperirii epistemologice a „ceea ce au fost odată” şi a posibilităților de devenire este clară şi foarte pregnantă dacă se pune problema oricărui tip de intervenție. Fie că intervenția are scopul menținerii situației existente sau că visul devenirii se dezlănțuie manifestat în creație, acea intervenție trebuie fundamentată pe: trecut şi viitor (prezentul este intrinsec intervenției).
A considera trecutul ca încărcat cu însemnătate nu este o atitudine nouă însă eu propun ca trecutul să fie considerat adevărata lucrare de arhitectură, unde intervenția din prezent este o etapă, astfel orice viitor propus de cel ce intervine devine trecut. Din această atitudine se naște importanta exagerată a stabilirii viitorului, de miză a viitorului pentru a desăvârși lucrarea de arhitectură.

zoom in zoom out fit height fit width close panel