Comentariul autorului:
Căminul de Fete, a fost construit în anii 1958-1959 cu funcțiunea de cămin muncitoresc pentru fetele nemăritate, care lucrau la Fabrica de Textile din orașul Sfântu Gheorghe.
Diferența majoră între arhitectura țărilor comuniste și a celor libere, consta în faptul că procesul de creație se afla sub influența unei ideologii centrale, impuse de către sistemul politic. Ideologia partidului nu a adoptat imediat modernismul. Radicalismul acestei mișcări a fost privit la început cu multă suspiciune. Acest proces poate fi bine urmărit la construcțiile Fabricii de Textile din Sfântu Gheorghe.
În perioada interbelică, în 1936, fabrica constuiește, în cel mai avangardist stil posibil, casinoul funcționarilor. Douăzeci de ani mai târziu, sub oblăduirea statului, Căminul de Fete se reîntoarce la caracteristicile unei arhitecturi de factură istorică (compoziții simetrice, acoperiș înalt, proporții clasice). După alți zece ani, construcțiile fabricii se întorc iarăși la un modernism matur, tipic anilor ’60. Această scurtă abolire a modernismului în perioada stalinistă, este realismul socialist, stil puternic dezagreat nu numai de majoritatea arhitecților dar și de publicul neavizat. Noi, totuși, am considerat că această cazarmă muncitorească stalinistă, modestă prin mijloacele cu care operează, este o valoare care merită salvată.
Proiectarea clădirii s-a făcut la Târgu Mureș, cel mai probabil după un model sovietic. La construcția clădirii s-au folosit materiale și mână de lucru locale. Prefabricatele planșeelor sau căpriorii din beton armat (conform ștampilelor de fabricație vizibile și azi) au fost făcute la Ungheni.
Arhitectura socialismului realist se integrează bine în spațiul urban tradițional. Căminul de Fete, chiar dacă a fost construit după naționalizare, nu a distrus țesutul urban existent, stând cu smerenie pe un sit urban tradițional.
Clădirea născută în zorii erei prefabricării masive și a tipizărilor forțate este una dintre ultimele exemple bune ale arhitecturii tradiționale de manufactură. Măiestria constructorilor și cunoștințele arhitecturii tradiționale se văd în toate detaliile clădirii.
De la începutul proiectării, am căzut de acord, împreună cu beneficiarul și cu antreprenorul general, că acest caracter de manufactură și rigurozitatea formării sunt cele mai importante valori ale clădirii și că vom încerca să le păstrăm.
Funcțiunea nouă a clădirii nu diferă foarte mult de cea originală. Configurația planimetrică originală fiind ideală pentru implementarea funcțiunii noi. Camerele de hotel sunt amenajate în spațiile camerelor de cămin la etajele 1 și 2. Spațiile comune și de deservire sunt amenajate la parter (cafenea, bucătărie, administrație), la subsol (blocul welness în spațiile fostei centrale termice și spațiile tehnice) și în mansardă unde este amenajată o sală de conferințe și o sală de lectură.
Ne-am propus ca modernizarea clădirii să se reflecte și la scară urbană. Astfel, copertina monumentală de beton aparent, încearcă să transforme curtea de acces într-un „antreu” urban public.
De-a lungul întregii proiectări ne-am apropiat cu respect față de ceea ce înseamnă această clădire în orașul nostru și de istoria cu care s-a încărcat în 60 de ani. În epoca ei de glorie, aici au locuit sute de țesătoare tinere și frumoase, de aceea și clădirea a rămas captivă pentru totdeauna în subconștientul colectiv al locuitorilor de sex masculin ai orașului.
Renașterea clădirii a fost un motiv de bucurie pentru locuitorii orașului.
