Comentariul autorului:
Palatul C.F.R. a reprezentat, încă de la început, o lucrare publică extrem
de complexă, un program finanţat de stat (volumul construit a fost de
370.000 mc şi 13.900 mp, structura a fost realizată din oţel sudat încastrat în
beton). În urma unor studii repetate şi a unor decizii cu consecințe urbanistice
clare, respectiv continuarea principalei artere inelare a Bucureştiului, s-a
eliberat amplasamentul pe care s-a construit această clădire impunătoare.
În realizarea conceptului general s-au formulat diferite variante, primele
datând din anii 1934-1936.
În 1938, a început construcţia unuia dintre cele mai reprezentative edificii
pentru arhitectura modernă de influenţă raţionalist-italiană. Din cauza celui
de-al II-lea Război Mondial lucrările de construcţie au stagnat, fiind încheiate
abia în anul 1952. În viziunea lui Duiliu Marcu, calculele avansate în materie
de rezistenţă, de fundaţii şi de echipare tehnică urmărite în proiect, au făcut
ca edificiul să reprezinte tendinţe extrem de moderne pentru perioada
respectivă. Arhitectul a ales o formă în plan şi o volumetrie de o simplitate de
necontestat, ajustate compoziţional prin axe de simetrie.
Principalul corp, având cele 11 niveluri clar delimitate, a fost tratat ca un
panou vitrat continuu între pilaştri, sprijinindu-se, la parter, pe un stilobat cu
arcatură şi o excepțională, monumentală interpretare a vederii principale a
clădirii și implicit a accesului principal printr-un element impozant de granit.
Arhitectura aleasă de Duiliu Marcu a anunţat încă de la început orientarea
către un modernism raţionalist italian, aşa cum s-a văzut şi la comenzile de
mari edificii publice pe care le-a proiectat în continuare (Şcoala Superioară de
Război, Palatul C.A.M., Biblioteca Academiei Române, Ministerul Afacerilor
Externe actualul Palat Victoria).
