Amenajare interioară Pub Akua Garden

Autor(i):
Irina Buica, Alexandra Ghindoc
Localizare:
România, jud. Prahova, Ploiesti
Indicatori:
Su: 130 m2

Comentariul autorului:

Spațiul amenajat a funcționat ca pub mai mulți ani iar tema primită de la beneficiari a fost să îi oferim un aer fresh, în acord cu tendințele contemporane. Cu o fomă de tip vagon și o lungime destul de mare, spațiul ne-a determinat să introducem în design o serie de elemente și separări pentru a rupe liniaritatea. Astfel în extremități am ales să realizăm două zone confortabile cu canapele care să creeze o atmosfera caldă, familiară iar centrul l-am tratat separat împreună cu zona de bar, fiind zona de acces în spațiu. Ca materiale folosite am optat pentru metal, lemn și inserții de plante stabilizate iar ca finisaje, tencuială de tip beton aparent și cărămidă existenta.
O cerință expresă a fost modificarea barului existent alcătuit din beton și placat cu piatră astfel încât să nu afectăm finisajul de piatră și nici blatul din lemn masiv, dar în același timp să se armonizeze cu restul spațiului. Provocarea a fost realizarea unui detaliu de prindere al finisajului de tablă expandată, a cornierelor metalice decorative și a literelor metalice, de suprafața barului, astfel încât să nu fie afectate materialele existențe.
Principalul motiv al amenajării îl reprezintă liniile frânte, regăsite sub mai multe forme, cu rolul de a oferi o dinamică spațiului. Acestea se regăsesc la corpurile de iluminat din metal de tip zig-zag, la placarea de perete din tablă expandată și platbanda metalică de diferite dimensiuni și la corpurile de iluminat poziționate deasupra barului, alcătuite din țeavă de cupru.
Ca imagine generală spațiul reflectă un amalgam de linii frânte, negre, subțiri cu suprafețe din tablă expandată neagră și becuri de tip Edison cu led, alternate în funcție de zona cu finisaje reci, industriale de tip beton aparent sau calde de tip lemn și plante stabilizate. Astfel la intrarea în spațiu ne regăsim într-o atmosfera de pub cu accente industriale iar pe măsură ce îl parcurgem, atmosfera se destinde, către extremități devenind mai caldă și familiară.

zoom in zoom out fit height fit width close panel