Locuințe în oglindă

Autor(i):
Vlad Alexandru Gaivoronschi, Ovidiu Micsa
Localizare:
România, jud. Timiș, Timisoara
Indicatori:
RH: P+1 / Sd: 176 m2 / Su: 146 m2 / POT: 26 % / CUT: 0.36

Comentariul autorului:

Zona de implementare a locuinţelor se află în sudul Timişoarei într-un cartier rezidenţial închegat, cu un regim de înălţime de P+1..2, în care au mai ramas cateva parcele ce urmează a fi edificate în urmatorii ani.

Tema proiectului a presupus definirea unor locuinţe duplex cu trei sau patru dormitoare care să se încadreze într-un buget de cca 500-550 euro/mp şi care să posede o certă flexibilitate în a doua fază a şantierului când vor aparea noii beneficiari, respectiv cumpărătorii acestora.

Cele doua parcele avute în vedere au cate 400 mp. Casele pastrează alinamentul exitent şi au un regim de înalţime de P+1 către stradă şi coborară catre curţile din spate. Pe de-o parte cele doua “siameze” au un aer mai urban catre spaţiul public, pe de alta parte au o scară mai domestică catre curţi. Nu in ultimul rând, consideram că orientarea est-vest a locuinţelor a fost judicious interpretată, cu dormitoarele către răsărit şi cu camerele de zi şi bucatariile către apus.

Investitorul a cerut definirea unei identităţi diferite pentru cele două case. Acest lucru s-a rezolvat prin tratarea diferită a golurilor faţadelor, orientarea şi iluminarea naturală diferită a spaţiilor interioare, separarea aparentă a volumelor celor două locuinţe şi flexibilitatea configurării etajului în trei variante diferite de planimetrie. Partiurile au fost organizate în oglindă, corpurile separate se asamblează în cadrul unui întreg în care asemanarea şi diferenţa sunt atent dozate.

Volumetria este simplă cu un acoperiş într-o apă cu panta spre curte şi cu accesul rezolvat prin zone excavate din masivul ansamblului. Partea dinspre strada a caselor se dezvoltă pe două niveluri ce adapostesc dormitoarele şi biroul. Prin detaşarea volumetriei celor două case în aceaste zone se lasă impresia existenţei a doua imobile separate. Jumatatea dinspre curte este un spaţiu înalt care însumează sufrageria şi locul de luat masa iar bucataria semi deschisa împarte înalţimea cu un spaţiu de depozitare aflat la etaj. În acest segment casele sunt lipite.

Datorita limitarii impuse de buget s-a urmarit eficientizarea proiectului prin micşorarea spaţiilor de circulaţie, prin gabaritarea şi dispunerea judicioasă a functiunilor, totodata incercând imprimarea unui caracter aparte prin modul în care se realizează iluminarea naturală a casei.

S-a optat pentru un sistem simplu de edificare cu zidarie de cărămidă cu sâmburi, planşee din beton armat şi acoperiş cu grinzi din lemn .

Acoperirea teraselor adiacente camerelor de zi înspre curţi a fost lăsată la latitudinea viitorilor proprietari. Intre timp locuinţele s-au vandut, fiecare din terase fiind acoperite dupa gustul acestora, una cu o structura din lemn, cealalta cu o marchiză textilă. Astfel, în zona privată, noii proprietari şi-au putut dezvolta fiecare personalitatea, în timp ce la stradă, s-a dorit pastrarea unei certe unitatati.

zoom in zoom out fit height fit width close panel