Scenografie pentru “The Lost Soundtrack of a Sunny Town” de Radu Afrim

Autor(i):
Irina Moscu
Localizare:
România, jud. Brăila, Braila

Comentariul autorului:

Ramas in criza de inspiratie, regizorul cu scenografa sa cauta sa aduca la lumina muzica pierduta a unui oras cosmopolit aflat acum in plina degradare. In cautarile lor, muzica strazii prinde din nou viata prin putinii muzicieni ramasi sa poarte mai departe traditia diverselor comunitati etnice locale.
Soluţia acestui decor a venit din nevoia de a răspunde la două cerinţe foarte diferite: o scenă de interior (casa unui artist) şi o scenă de exterior ( marginea unui lac).
Acţiunea piesei se petrece în casa de pe plajă a unui regizor celebru. Mobilată minimal, aceasta devine centrul principal de interes al scenei, urmând ca mai apoi să fie cea care, paradoxal, să găzduiască o scenă de exterior. Deasupra casei, pe buza din faţă a decorului, se află un ecran de proiecţie perforat asimetric care în afara rolului său de bază, este cel care dă iluzia unei case cu etaj. Schimbarea scenelor de interior cu cele de exterior se realizează cu ajutorul acestui ecran care coboară până jos, obturând integral locuinţa regizorului. Prin zonele perforate ale ecranului se văd mici frânturi de casă. În tot acest timp este realizată schimbarea de decor . Spaţiul alb, aseptic, este invadat de natură. Ecranul se ridică şi acum ne aflăm pe marginea unui lac în al cărui stufăriş personajele îşi vor pierde urma.
Atat decorul cat si mobilierul sunt de culoare alba pentru a decupa cat mai bine costumele foarte colorate ale actorilor.

zoom in zoom out fit height fit width close panel