Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

Lumini şi umbre

Autori:
Alexandra Maria Păcescu, Andreea Ioana Ciplea
Beneficiar:
Spațiul de Artă Contemporană Aiurart
Localizare:
România, Bucureşti, Lirei
Cuvinte-cheie:
materialitate, provocare, duritate, fluiditate, experiment, organic, formă

Lucrurile care ne înconjoară au sensuri ascunse, au viață proprie, se bucură, se plictisesc, doresc schimbare... Acestea ar putea să devină din recipente, generatoare de formă și, de ce nu, lumină....Proiectele de amenajare de interior la care am lucrat în ultima vreme ne-au făcut să dorim să personalizăm spații nu doar prin finisajele folosite ci și prin obiecte speciale, care să spună o poveste Din aceste gânduri s-au născut cele două corpuri de iluminat care, deși diferite ca natură, au un fir comun, o poveste spusă într-un alt fel. Ambele exemple reprezintă studii de lumini și umbre, generate în moduri diferite și cu alte semnificații. Materialele reciclate au deja amprentate o istorie și un sens, iar lumina le schimbă modul de a exista în spațiu.
„Scoica” a pornit de la un joc de tip origami, prima dată realizat în hârtie. Desfășurata este un triunghi în care au fost decupate fante. Prin pliere s-a ajuns la o formă organică ce sugerează un miez de lumină ascuns, care încearcă să se exteriorizeze. Provocarea a fost aceea de a schimba materialul, folosind o foaie de metal care, pe lângă faptul că modifică forma prin diferența de duritate, are un alt tip de a reflecta lumina, care nu este propriu hârtiei. Umbrele se distribuie neuniform prin tăieturi paralele și invadează monotonia unui spațiu monocrom. Astfel, „scoica” mizează pe două tipuri de contrast. Primul schimbă fluiditatea hârtiei cu duritatea metalului, care capătă prin formă proprietăți care în mod curent nu îi sunt caracteristice. Al doilea contrast se naște între simplitatea unei forme geometrice primare, care prin modul de prindere devine organică și fluidă, pierzându-și asprimea. În cazul acesta, forma a fost ceea predefinită.
„Ali Baba și cele 40 de becuri” reprezintă un alt tip de experiment. Becul, în mod normal sursă de lumină, devine aici suprafață reflectantă. El nu mai are un rol propriu ci este un simplu modul care prin sistemul de piese de legatură generează o rețea, un manșon care filtrează lumina și creează umbre. Găsim în acest caz un alt tip de reflexie, diferit de cel anterior, nefiind o reflexie dată de un material dur și opac ci o reflexie diafană, în straturi.
În acest caz, nu a existat o idee inițială a formei care urma să fie generată. Aceasta a rezultat din experimentarea cu modalități diferite de prindere a becurilor. Odată găsit sistemul, acesta a dat naștere unor suprafețe care reprezintă „închideri” ale unor cadre rigide de metal, așa cum cărămida închide o structură fixă. În acest caz, închiderile sunt parțiale și transparente. Ceea ce rezultă nu este o închidere de tip plin-gol ci un sistem de dispersie omogen al luminii.
Surpriza acestor două experimente este că ne-am fi așteptat ca metalul să „rețină” lumina și becurile să o propage. În realitate, scoica transmite lumina către spațiul înconjurător, în timp ce corpul de iluminat din becuri este asemenea unui nor incandescent, care păstrează lumina în interior.

Panouri pentru expoziţie

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea originală (se vor deschide într-o fereastră nouă).