Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

Librăria Humanitas – Cişmigiu

Autori:
Johannes Bertleff, Dragoș Oprea
Colaboratori:
Colaboratori: Cristina Matei
Grafică: Răzvan Luscov
Corpuri de iluminat: Virgil Scripcariu
Execuţie mobilier: Acant Design
Instalaţii: Maestro Proiect Design
Beneficiar:
Librăriile Humanitas
Localizare:
România, Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, nr. 38 vezi harta
Indicatori:
Su: 270 m2
Citat: revista Zeppelin, autor: arh. Ștefan Ghenciulescu

Concepte
Johannes Bertleff de la Exhibit Arhitectura spune că la nici una dintre amenajările lor pentru librăriile Humanitas nu au existat atâtea variante de soluţie. Realizate împreună cu tânărul birou UNULAUNU (autorii Pavilionului României la Bienala de la Veneţia din 2010), toate propunerile încer¬cau să răspundă cu câte o idee puternică la un spaţiu mare, neutru: camere din rafturi, labirint, amfiteatru, o platfor¬mă mobilă (ultima variantă chiar nominalizată la Anuala Brașov-Sibiu-Vâlcea).
Cumva, în integritatea lor absolută, aceste concepte de¬veneau în mod implacabil mai importante decât ceea ce tre¬buiau să adăpostească; răspundeau cu greu uneia sau alteia dintre problemele presante ale funcţionării implacabile a unei librării complexe: să iei ușor o carte, să te așezi într-un colţ sau să golești urgent un spaţiu pentru un eveniment.
Concept radical după concept radical, o apropiere ame¬ninţătoare a termenului final și un client din ce în ce mai neliniștit: criza era inevitabilă. S-a ajuns la un moment dat la o variantă de urgenţă, în care adaptarea, negocierea și bri¬colajul aveau să înlocuiască gestul tare. Echipa UNULAUNU s-a retras, iar cei de la Exhibit s-au apucat de ceea ce consideră cel mai eclectic proiect din cariera lor.
Scenarii publice
E interesant că renunţarea la discurs nu a însemnat renun¬ţarea la idee. Spaţiul nu a rezultat pur și simplu din rezol¬vări parţiale și nu e o îngrămădire de elemente; dimpotrivă, proiectul se bazează pe un bricolaj inteligent, care repune în drepturi calităţile locului. Astfel, faţada practic dispare ca ba¬rieră vizuală și toată librăria se orientează către bulevard. Al doilea determinat a fost spaţiul brut: un fel de hală mare, cu stâlpi, grinzi și tavane din beton și cu tot felul de ţevi – de la instalaţiile sanitare ale etajelor superioare la cea de aer con¬diţţionat pentru librăria însăși. Însă spaţiul mare e chiar ce trebuia în anumite situaţii –, tema cerea în mod expres ca în librărie să se poată organiza practic în fiecare zi evenimente, de la lansări de carte la conferinţe, seminare, expoziţii chiar. Asta, în condiţiile în care, evident, trebuiau să intre cât mai multe cărţi, să existe și un fel de cafenea incorporată și să fie atrasă permanent cât mai multă lume.
Proiectul poate fi văzut ca o suprapunere de gesturi simple.
Ghenele și spaţiile tehnice minimale sunt închise cu pe¬reţi din cărămidă. Pe unele feţe, cărămizile sunt așezate cu golurile către exterior, marcând clar că nu este vorba despre pereţi portanţi, ci despre paravane. Corpurile ceramice grele se transformă în grilaje.
Peste tot interiorul se așază o vopsea albă, care uni¬fică materialele și texturile extrem de diferite. Apoi încă un strat, cel mai diafan – o reţea grafică aurie gândi¬tă de răzvan Luscov, în care animale și scrisuri false se colonizează reciproc.

Panouri pentru expoziţie

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea originală (se vor deschide într-o fereastră nouă).