Restaurare, consolidare şi punere în valoare biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Târgoviste

Ctitorită la Târgovişte, în 1650, de Matei Basarab şi doamna Elina, cu hramul „Sf. Nicolae”, biserica (zisă a Domnului) îşi schimbă hramul în „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” cu prilejul reparaţiilor din vremea lui Constantin Brâncoveanu, după 1698.Tipologic ea aparţine grupului de biserici de plan drept cu contraforturi oblice pe faţada vestică, cu scara circulară de acces în clopotniţă dispusă pe faţada nordică, într-un turnuleţ adosat volumului. Ea se asemănă cu alte două ctitorii dâmboviţene de secol XVIII: Săcuieni de la 1655, şi Bărbuleţu, de la 1662; este deteriorată de cutremurele de la 1802 şi 1838 şi incendiată de trupele turceşti, la 1737 şi 1821. Reparată între 1731 şi 1753 de jupan Vasalache Frumuşica, biserica primeşte un mic pridvor la intrare şi i se construieşte o tâmplă de zid. În 1821 este transformată în moschee, este incendiata si părăsită în 1845. La începutul secolului XX, biserica era dezvelită, cu turla prăbuşită. În 1999, biserica este redată cultului. Între 2000 şi 2007 se elaborează proiectul de restaurare, consolidare şi punere în valoare. Lucrările încep în anul 2009 şi se încheie în 2012. Proiectul a făcut parte din Programul regional pentru ptrimoniul cultural şi natural din sud-estul Europei, Cultura 2000 – Evaluare tehnică preliminară a patrimoniului de arhitectură şi arheologie din sud-estul Europei – IRPP/SAAH şi a fost selectat printre primele 5 proiecte din Lista de intervenţii prioritare (PIL).
Restaurarea valorifică rezultatele cercetărilor şi studiului istoric ce relevă existenţa de la origine a unei turle pe naos, turlă ridicată pe pandantivi în tehnica muntenească şi nu pe arce piezişe de factură moldovenească, aşa cum s-a crezut mai demult.
Restaurarea a urmărit readucerea monumentului la volumetria din tabloul votiv pictat în pronaos. Se reconstruieşte clopotniţa de peste pronaos şi turla de deasupra naosului în sistem de proteză reversibilă pe o structură uşoară metalică, îmbrăcată cu lemn tencuit. S-a procedat la refacerea decoraţiei originare păstrate pe faţade,si a usii originale din lemn după o fotografie din 1910 apărută în BCMI. Consolidarea a constat în realizarea unor centuri din beton armat dispuse în locul celor din lemn putrezite, la nivelul soclului, la nivelul parapetelor, la nivelul primului şir de dinţi ai brâului şi ultima dezvoltată la nivelul podului, pentru realizarea unei şaibe rigide. În zona sensibilă de îmbinare dintre naos şi altar s-au introdus tiranţi transversali, unul în spatele tâmplei de zid, iar celălalt la nivelul centurii din pod. S-au desfăcut şi refăcut părţi din arcele din cărămidă deteriorate, la nivelul podului, şi s-au ţesut cu bolta altarului refăcută integral din cărămidă subţire de epocă. S-au reparat şi consolidat bazele clopotniţei şi turlei din pod. În grosimea zidurilor s-au realizat sâmburi lamelari din b.a. care leagă pe verticală centurile. S-a reconstituit forma acoperişului, cu console din lemn, cu o streaşină lată. S-a refăcut integral şarpanta din lemn şi s-a acoperit cu o învelitoare din tablă de cupru.
Pictura în frescă este în curs de restaurare.