Imobil restaurant – terasă şi club, Constanţa

În zona centrală a oraşului Constanţa, într-un sit ce are de o parte vecinătatea parcului central şi de cealaltă o stradă importantă de tranzit, integrarea unui concept de obiect arhitectural cu funcţiuni precum un restaurant şi un club a fost tema primară pe care am primit-o.
Obiectul trebuia cu acest prilej să devină acel “LOC” nou în oraş.
Desigur discursul arhitectural nu s-a putut disocia nici în cazul nostru de o analiză corectă printre altele asupra targetului celor doua funcţiuni majore – utilizatorii. Din discuţiile avute a rezultat că aceştia într-o mare măsură sunt similari pentru ambele funcţiuni dar în alta complet diferiţi. Cum situl pe de altă parte nu a reuşit să impună conceptului constrângeri suplimentare, am realizat că urma locului este urma clipei de faţă, aceea a utilizatorului, a spiritului aşteptărilor culturale actuale şi viitoare ale acestuia... Şi noi eram cei care trebuiau acum să înceapă a scrie această urmă.
Ideea unui întreg care de fapt nu este întreg ci reprezintă două entităţi care generează întregul a fost cea care ne-a determinat gestul şi discursul formal ce a continuat.
Ştiam că cele două lumi se întâlnesc dar nu vor să ştie că există. E ca şi cum un individ ar avea o dublă personalitate în care una nu o recunoaşte pe cealaltă dar amândouă trăiesc în acelaşi corp.
Propunerea unui “corp” cu două “minţi” cosmopolite, fără prejudecăţi, fără canoane spirituale, dispuse fiecare pe funcţiunea proprie deschiderii către experiment de socializare sau de simţiri, a devenit direct o materializare a două lumi fizice într-un binom al convieţuirii: simplu şi contrastant, uman şi abstract, beton şi cărămidă.
Mecanismul hibrid în care falsul şi originalul, gazda şi intrusul, certitudinea şi indoiala se întrepătrund, se confuzează reciproc şi devin prin forţa fiecăreia două elemente puternice la nivelul proiecţiei finale, este ceea ce am dorit şi a rezultat.
Acum şi aici amintirile şi flash-urile culturale de pretutindeni pot să-şi inaugureze acţiunea şi primesc pentru asta tot acum şi tot aici o scenă universală, o negare a “ortodoxiilor” parametrice ale zilei.... o foaie albă.