Casa P

Autor:
Attila Gergely
Colaboratori:
Structură de rezistență: ing. Oláh Mónika (Firma Sc Vallum Srl)
Instalații: ing. Deák Ferenc (Firma Sc Euro K&D Srl)
Localizare:
România, jud. Harghita, Odorheiu Secuiesc, Sântimbru vezi harta
Indicatori:
RH: Sp+P / Sd: 316.1 m2 / Su: 230.8 m2 / POT: 6.36% / CUT: 0.08
Terenul de la marginea oraşului de care s-a îndrăgostit cuplul activ, aflat între două vârste, este dominat de un nuc rodnic, în umbra căruia îşi închipuiau după-amiezi şi apusuri liniştite. Şi-au dorit o casă comodă dar mică, de calitate dar nu extravagantă, funcţională şi mobilată minimal.

Primele schiţe şi descripţii au convins beneficiarii, însă la un moment dat au fost pe cale să renunţe deoarece concepţia era condiţionată de acoperire cu tablă, pe care o închipuiau străină. Fiindu-i stârnită curiozitatea, după un timp relativ scurt, din curiozitate personală, beneficiarul a descoperit învelitoarea din tablă de zinc. Fiind inginer, i-a recunoscut imediat calităţile și frumuseţea meşteşugărească, şi a descoperit-o şi în cultura noastră, acceptând propunerea. După acest moment, am primit o doză neobişnuită de încredere din partea lor, care m-a copleșit.

Fără repere fizice, casa se înscrie pe teren relaţionându-se cu nucul, relieful, punctele cardinale, perspective către centrul vechi şi împrejurimi. Are o formă ordonată, cu un grad de libertate controlat.

Spaţiile de locuit sunt organizate pe un singur nivel, la parter, în jurul bucătăriei. Volumul acestuia, realizat din cărămidă aparentă şi sticlă, străpunge acoperişul și formează un luminator prin care lumina naturală pătrunde în bucătărie şi în spaţiul continuu adiacent acesteia. Sufrageria, livingul și circulaţiile către celelalte spaţii sunt luminate diferit în funcţie de perioada zilei. Cărămida klinker realizată manual determină atmosfera interiorului, fiind prezentă atât în bucătărie cât și în living și în holurile de circulație: primește la sosire, ghidează circulaţia, înglobează şemineul, devine mobilier pentru depozitare și cadrează colecţia de tablouri al proprietarilor.

Aripile dinspre est şi vest ale casei cuprind spaţiile principale: suita matrimonială şi zona de zi. Ambele sunt în relaţie directă cu terasele orientate spre sud-est, respectiv spre vest. Aceste funcțiuni sunt marcate și la nivelul fațadelor prin folosirea placajului de lemn și piatră.

Casa a fost concepută a fi eficientă energetic, cu un consum anual pentru încălzire de 65 kWh/m2. Anvelopa termică este realizată din:
- zidărie din blocuri ceramice termoizolate cu vată minerală,
- planşeu şi acoperiş înclinat, termoizolat eficient,
- tâmplării cu geamuri triple, umplute cu gaz inert.

Dotările casei cuprind:
- pompă de căldură aer/apă,
- sistem de ventilaţie cu recuperare de căldură,
- colectoare solare,
- şemineu cu circuit de apă.

Fiind locuită numai de două sezoane reci, casa se află în perioadă de testare. Primele rezultate privind consumul de energie sunt promiţătoare.

cuvinte cheie: lumină, spaţiu, textură

Panou pentru expoziţie

Click pe panou pentru a-l vedea la mărimea originală (se va deschide într-o fereastră nouă).