Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

Revista Arhitext

Redactor şef:
Arpad Zachi
Colaboratori:
Echipă redacţională:

Redactor şef: Arpad Zachi
Colegiu redacţional: Arpad Zachi, Mihai Pienescu, Doru Comşa, Livio Dumitriu, Simon Mariann
Redactori asociaţi: Mihai Pienescu, Mălina Conţu, Sabin Borş, Livia Ivanovici, Ionuţ Butu
Profesori consultanţi: Ana-Maria Zahariade, Nicolae Lascu
Colaboratori: Adrian Mihalache, Bogdan Ghiu, Cristina Matei, Dana Vais
Design/DTP: Faber Studio (Ioan Olteanu, Magdalena Radu & Dinu Dumbrăvician)
Arhitext, cu o tradiţie de peste 20 de ani pe segmentul publicaţiilor de specialitate din domeniul arhitecturii, este o revistă culturală de elită şi una dintre cele mai importante reviste de tendinţe din acest domeniu.
Arhitext, mai mult decât o revistă, poate fi considerată o publicaţie de colecţie cu greutate teoretică pentru domeniul arhitecturii propunând o abordare interdisciplinară a acestui domeniu. Tematica numerelor este una extrem de actuală, fiecare sumar construinde-se echilibrat între analiza interdisciplinară a conceptului discutat şi raportarea directă la realitatea practicii arhitecturale. Numărul 2/2012 al revistei tratează conceptele de urmă şi ecranare şi aduce în prim plan şi proiecte de arhitectură interpretate drept case primitve.
A vorbi despre urme ca ecranări înseamnă în primul rând a admite o absenţă, o distanţă aparent irecuperabilă faţă de ceea ce a generat, printr-o complexă relaţie de cauzalitate, urma care ni se oferă percepţiei, însă mai puţin înţelegerii.
Trăim în prezent înconjuraţi de urme, care menţin numai iluzia continuităţii devenirii noastre şi ne anesteziază angoasele legate de pierderea unei legături profunde, organice cu substanţa lucrurilor înconjurătoare.
Câtă vreme ne mişcăm printre urme, ancorarea în substanţa lucrurilor ne este refuzată. Totuşi, această substanţă nu dispare, ci este doar ecranată, e drept uneori până la destituire, însă nu o destituire a lucrurilor însele, ci o destituire din interiorul propriei fiinţe, o evacuare a unei vitale relaţii simbolice.
Miza contemporaneităţii este astfel de a depăşi urmele ca superficii opace, desemantizate, de a merge în urmă, dar dincolo de urmă, regăsind acele zone poroase, permeate de şi ancorate în straturi de semnificaţie active. De a regăsi substanţa lucrurilor dincolo de ecranele pe care lumea de astăzi le ridică cu îndârjire în direcţia unei reinventări aride.
În cadrul temei «Case primitive» urmărim să explorăm modul / modurile în care anumite lucrări de arhitectură contemporană reiau şi exprimă unele trăsături primare / primordiale ale arhitecturii şi actului edificării.
Pentru a identifica aceste trăsături, propunem o privire către arhitectura primitivă – acea arhitectură intuită, a cărei realizare nu este mediată (încă) de tipare culturale.
Pentru a realiza o legătură între arhitectura primitivă şi arhitectura contemporană «cultă» care integrează anumite caracteristici primare propunem trei paliere de discuţie: etic, conceptual şi formal, dezvoltate în revistă prin trei secţiuni autonome.

Panouri pentru expoziție

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea orginală (se vor deschide într-o fereastră nouă)