Monografii Esenţiale cu Indici. Revista de Arhitectură şi Construcţie; Căminul. Studii şi planuri
Autor:
Gabriela Tabacu
Colaboratori:
Coperta: Radu Sandovici
TABACU, Gabriela. MONOGRAFII ESENŢIALE CU INDICI: REVISTA DE ARHITECTURĂ ŞI CONSTRUCŢIE; CĂMINUL. STUDII ŞI PLANURI DE CASE. Bucureşti, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2012, 247 p., 120 ill.
Lucrarea îşi propune să investigheze elemente ale discursului arhitectural românesc de la începutul perioadei interbelice, aşa cum se conturează acesta din perspectiva a două publicaţii dedicate domeniului şi apărute la Bucureşti în răstimpul de mare agitaţie şi confuzie dintre încheierea Primului Război Mondial şi criza economică de la 1929 – 1933. Este vorba despre Revista de Arhitectură şi Construcţie, fondată la 1919 de arhitecţii Constantin Iotzu, Spiridon Cegăneanu şi inginerul Carlo Pedrazzoli, şi Căminul, scos la 1928 sub îngrijirea arhitectului Florea Stănculescu împreună cu o întreagă echipă.
Spre deosebire de alte apariţii din momentul respectiv care, opace la nou, încercau să perpetueze tradiţii de lucru şi de gândire din timpurile de dinainte de război, aceste publicaţii au fost, fiecare la vremea sa, în mod special programate să exploreze critic domeniul, să tatoneze posibilităţi de reorganizare şi de sistematizare a lui, atrăgând atenţia asupra realităţilor complet diferite şi derutante care irupseseră în peisaj după conflagraţie. Pentru refacerea echilibrului lumii, acestea impuneau restructurări categorice de atitudine şi de comportament în întreaga sferă a vieţii sociale, iar prin reflectare directă, desigur, şi în arhitectură.
Despre materialele proaspăt apărute, despre o stilistică anume pe care timpurile de criză, şi nu doar ele, ci însăşi schimbarea la faţă a întregului mapamond păreau să o impună, despre importanţa mai noii discipline a urbanismului şi despre rolul ei în modernizarea generală, se poate afla din aceste reviste mai mult decât din multe alte materiale scrise de către profesioniştii din câmpul arhitecturii în perioada respectivă.
Pentru coerenţă, analiza materialului documentar s-a realizat conform unei scheme unice, experimentate deja anterior şi prezentă la nivelul cuprinsului. O etapă esenţială a studiului a constat în stabilirea şi alcătuirea mai multor tipuri de indici, meniţi să pună la dispoziţia cercetătorilor datele extrase din conţinut şi sistematizate alfabetic şi/sau cronologic. Ilustrarea lucrării cu reproduceri după imagini şi chiar texte din cadrul publicaţiilor a avut în vedere, pe de-o parte, interesul acestora pentru cercetatea istorică, iar pe de altă parte, dificultatea accesării revistelor, deja aproape dispărute din biblioteci.
Dincolo de faptul de a furniza informaţie organizată pentru studiile în domeniu, cartea îşi propune să aducă în faţa publicului arhitectura ca prezenţă perpetuă şi ca spaţiu distinct al culturii în viaţa cetăţii.
Lucrarea îşi propune să investigheze elemente ale discursului arhitectural românesc de la începutul perioadei interbelice, aşa cum se conturează acesta din perspectiva a două publicaţii dedicate domeniului şi apărute la Bucureşti în răstimpul de mare agitaţie şi confuzie dintre încheierea Primului Război Mondial şi criza economică de la 1929 – 1933. Este vorba despre Revista de Arhitectură şi Construcţie, fondată la 1919 de arhitecţii Constantin Iotzu, Spiridon Cegăneanu şi inginerul Carlo Pedrazzoli, şi Căminul, scos la 1928 sub îngrijirea arhitectului Florea Stănculescu împreună cu o întreagă echipă.
Spre deosebire de alte apariţii din momentul respectiv care, opace la nou, încercau să perpetueze tradiţii de lucru şi de gândire din timpurile de dinainte de război, aceste publicaţii au fost, fiecare la vremea sa, în mod special programate să exploreze critic domeniul, să tatoneze posibilităţi de reorganizare şi de sistematizare a lui, atrăgând atenţia asupra realităţilor complet diferite şi derutante care irupseseră în peisaj după conflagraţie. Pentru refacerea echilibrului lumii, acestea impuneau restructurări categorice de atitudine şi de comportament în întreaga sferă a vieţii sociale, iar prin reflectare directă, desigur, şi în arhitectură.
Despre materialele proaspăt apărute, despre o stilistică anume pe care timpurile de criză, şi nu doar ele, ci însăşi schimbarea la faţă a întregului mapamond păreau să o impună, despre importanţa mai noii discipline a urbanismului şi despre rolul ei în modernizarea generală, se poate afla din aceste reviste mai mult decât din multe alte materiale scrise de către profesioniştii din câmpul arhitecturii în perioada respectivă.
Pentru coerenţă, analiza materialului documentar s-a realizat conform unei scheme unice, experimentate deja anterior şi prezentă la nivelul cuprinsului. O etapă esenţială a studiului a constat în stabilirea şi alcătuirea mai multor tipuri de indici, meniţi să pună la dispoziţia cercetătorilor datele extrase din conţinut şi sistematizate alfabetic şi/sau cronologic. Ilustrarea lucrării cu reproduceri după imagini şi chiar texte din cadrul publicaţiilor a avut în vedere, pe de-o parte, interesul acestora pentru cercetatea istorică, iar pe de altă parte, dificultatea accesării revistelor, deja aproape dispărute din biblioteci.
Dincolo de faptul de a furniza informaţie organizată pentru studiile în domeniu, cartea îşi propune să aducă în faţa publicului arhitectura ca prezenţă perpetuă şi ca spaţiu distinct al culturii în viaţa cetăţii.
Panou pentru expoziție
Click pe panou pentru a-l vedea la mărimea orginală (se va deschide într-o fereastră nouă)
