Reabilitare gospodărie ţărăneasca şi conversie în casă de oaspeţi, Valea Zălanului, jud. Covasna

Pentru acest proiect au existat nişte principii mai degrabă decât o temă de proiectare propriu-zisă. S-a dorit salvarea si reabilitarea acestei gospodării tărăneşti iar abordarea, funcţiunea şi realizarea lucrărilor au fost consecinţa directă a atitudinii noului proprietar şi beneficiar al proiectului: “[…] an architecture bound to place not to time”- "arhitectură legată de loc şi nu de timp", si "conservare mai degraba decat restaurare".

Prin conversia gospodăriei într-o casă de oaspeţi s-a urmărit valorificarea potenţialului turistic al zonei dar în primul rând s-a dorit punerea în valoare al ansamblului acestei gospodării ţărănesti si promovarea “mesteşugului” de a construi, a valorilor culturale tradiţionale în general. Desi acesta conversie implica asigurarea unui confort care să îndeplinească aşteptările unei “locuirii” contemporane- fie ea şi doar cu caracter temporar, intervenţiile necesare urmau a fi minimale asfel încât să se menţină caracterului ansamblului şi al clădirilor.

Ansamblul este compus din doua gospodării: „casa de sus” şi „casa de jos” care de-alungul timpului au aparţinut aceleasi familii, aflate la capătul estic al satului, la marginea pădurii. Gospodăria de sus, formată din casă, şură, grajd si şop de lemne asezate în jurul unei curţi formând o incintă cu o organizare ce răspunde perfect contextului natural şi al cerinţelor funcţionării unei gospodării care să asigure subzistenţa unei familii.

S-a considerat esenţială păstrarea aspectului ansamblului şi spaţiilor interioare, al autenticitatii de material şi al tehnicilor de construcţie. Desigur, sustenabilitatea a fost deasemenea un principiu de bază în abordarea proiectului- în general, intelepciunea dobandită prin traditie recurge la soluţii sustenabile. S-au utilizat pe cat posibil materiale de provenienţă locală: ţiglă şi cărămidă făcută manual in Băţani, plăci ceramice din Sighişoara, varul bulgări din Vărghiş ( produs de către localnici in mod tradiţional în „cămeniţe” boltite), o parte din lemnul necesar reparaţiilor- şi chiar elemente arhitecturale: uşi, ferestre, trepte, podele, a fost „reciclat” din construcţii aflate într-o stare avansată de degradare şi care nu mai puteau fi salvate; lutul, nisipul, paiele şi pleava, bălegarul, toate, bineînţeles, au fost achiziţionate din sat sau din vecinatate. Doar pentru conversia grajdului s-a optat pentru un material nu tocmai local, o izolaţie ecologică din fibră lemnoasă şi care a fost adusă din Germania.

Un astfel de proiect a necesitat o implicare foarte mare a arhitectului pe şantier, în fiecare moment fiind nevoie de luare de decizii in funcţie de situaţiile care apăreau în urma investigaţiilor. Rezultatul acestui proiect se datoreaza în mare parte priceperii echipei meşterilor de la Count Kálnoky Estate şi, nu în ultimul rand, familiei Kálnoky care a coordonat proiectul si s-a ocupat de tot ceea ce ţine de decoraţiuni interioare.