Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

Casa K

Autori:
Liviu Creoşteanu, Cristian Mihai Oprea
Localizare:
România, jud. Mureş, Chibed vezi harta
Proiectul pentru locuinta individuala din Chibed este produsul unui demers conditionat de circumstante speciale, in special dialogul indelungat cu clientul (aproape un an) premergator demararii proiectului, fapt ce a facilitat dezbaterea solutiei de arhitectura pana la cel mai mic detaliu.
Casa este amplasata pe un lot dreptunghilar impartit in doua zone clare de catre o sura darapanata aflata pe mijlocul sitului. Zona dinspre strada, pe care familia are deja o mica afacere, are un caracter public, iar spatele surii, care este folosit pentru gradinarit, este un spatiu deschis spre livezile vecinilor.
Am ales sa amplasam casa in locul vechii sure pentru a lasa loc functiunii publice si a creea o gradina in spatele lotului, cerinta a beneficiarului.
Din considerente de intimitate am ales separarea functiunilor nocturne de cele de zi, formand o curte interioara intre cele doua. Spatiul curtii devine un element care coaguleaza spatiile casei si creeaza dialog vizual si functional intre ele.
Am optat sa lucram cu elemente primare ca dreptunghiul, cercul si triunghiul pentru a amplifica gesturile arhitecturale, formele urmand o rigoare structurala si geometrica clara. Jocul secvential de plin gol creeaza un dialog visual intre dormitoare-curte-living, pe de-o parte, si livada din spate, pe de alta parte. Dormitoarele fomeaza un corp inchis/opac spre strada, acestea intorcandu-si spatele intrarii pentru o delimitare clara de gradina publica din fata. Zona de zi este transparenta prin jocul de plin-gol al fatadei si creeaza legatura dintre spatiul intim folosit cu precadere de catre familie al curtii interioare si livada, mai ‘‘publica’’, din spate.
Materialul folosit cu precadere este caramida inspirat fiind de zidurile fostei sure. Podul casei este folosit cu precadere pentru depozitare si zona tehnica.
In concluzie, locuinta din Chibed face trimitere la modul ancestral de convietuire in familie, creand un cadru arhitectural din volume si spatii simple in care acesta sa se poata desfasura.

Panouri pentru expoziție

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea orginală (se vor deschide într-o fereastră nouă)