Foto

Raluca Mirel

/ Membră în juriul secțiunii Arhitectura efemeră, BNA 2025

Project Director Romanian Design Week

Cu o experiență de 13 ani în management cultural și industrii creative, Raluca dezvoltă alături de echipa The Institute proiecte ca Romanian Design Week, DIPLOMA Show și Cartierul Creativ. De-a lungul timpului, a curatoriat și produs expoziții naționale și internaționale de design și arhitectură, a participat ca jurat în competiții relevante din zona creativă și a susținut formate care aduc designul mai aproape de publicul larg.

Încă de la prima ediție, Romanian Design Week și-a propus să exploreze relația dintre locuitori și oraș, investigând modul în care designul poate transforma spațiul public într-un loc mai accesibil, mai prietenos și mai relevant pentru comunitate. De-a lungul anilor, festivalul a revitalizat nouă spații alternative din București prin intervenții arhitecturale temporare variate – de la instalații și expoziții, la întâlniri, activități și tururi – toate concepute în dialog direct cu spațiul în care au fost integrate.

În calitate de director de proiect, Raluca a transformat această preocupare într-o direcție strategică constantă, consolidată cu fiecare nouă ediție. Sub coordonarea ei, Romanian Design Week și-a propus să devină un laborator de urbanism tactic, în care elementele urbane efemere, alături de intervențiile punctuale, au stimulat interacțiunea, curiozitatea și redescoperirea orașului de către cei care îl locuiesc. În 2025 festivalul a mai făcut un pas către oraș, prin lansarea unui format dedicat intervențiilor urbane temporare - RDW & The City.