Foto

Melania Dulămea

/ Membră în juriul secțiunii Locuințe individuale, BNA 2021

Melania DULĂMEA este absolventă a Institutului de arhitectură ”Ion Mincu” București (1999) și absolventă UAUIM a studiilor postuniversitare în profilul urbanism (2000). În anul 2011 obține titlul de doctor în arhitectură al aceleiași universități cu teza ”Arhitectura cognitivă – o abordare a arhitecturii prin prisma neuroștiințelor”. Este preocupată de relația artă – percepție – arhitectură – oraș.

Este membră a Ordinului Arhitecților din România și a Registrului Urbaniștilor din România.

Predă proiectarea de arhitectură la UAUIM București unde este conferențiar și în prezent director al Departamentul Bazele Proiectării. Câștigă burse de studii și este profesor invitat la universități din Germania, Anglia, Belgia. Este membru în jurii și organizează concursuri, workshopuri, conferințe și expoziții, fiind permanent preocupată de promovarea unei viziuni culturale asupra arhitecturii.

Ca practician, s-a remarcat pentru proiectele de locuințe individuale, amenajări interioare și reabilitări de locuințe realizate în activitatea de peste 20 de ani.

Are o experiență de două decenii în educație, cercetare și practică de arhitectură, cu participări la Anuale și Bienale de arhitectură și apariții în publicații. A câștigat premiul Anualei de Arhitectură București 2006.