
Comentariul autorului:
Prin tema de proiectare, ni s-a solicitat sa cream o clădire ce avea sa adăpostească sediul Colegiului Medicilor Dolj si Casei Medicului si Farmacistului. Principalul nostru obiectiv a fost să realizăm o clădire impunătoare, dar armonios integrată în locul în care este amplasată. Vecinătatea cu Parcul Nicolae Romanescu este extrem de importantă si nu am vrut sa îl agresam in vreun fel. Am creat o arhitectura moderna, cu suprafețe vitrate generoase, cu spatii deschise si primitoare, cu o volumetrie curata, punând accent pe lumina naturală, funcționalitate și integrarea armonioasă în contextul existent. Gândită ca un element ce amplifică prezența parcului, clădirea are peretele care se retrage ușor pe măsură ce se înalță, deschizând astfel spațiul către natură. Astfel, nu mai apare ca un zid rigid, ci ca un element viu, care pare să răspundă mediului său.
Cum detaliile sunt foarte importante si de multe ori ele fac diferența intre un rezultat bun si unul mediocru, le-am acordat o atenție deosebita. Realizarea tâmplăriei pe peretele înclinat a fost o provocare tehnica si a trebuit sa concepem cu atenție detaliile pentru a evita surprize neplăcute. în zonele placate cu piatră naturală, m dorit să obțin efectul unui bloc masiv de piatră, nu doar aspectul unei simple placări. Deoarece majoritatea plăcilor de piatră naturală au o grosime de câțiva centimetri, muchiile acestora rămân vizibile la colțuri, afectând continuitatea vizuală. Pentru a evita acest efect, am optat pentru plăci de ardezie flexibilă, cu o grosime de doar 3 mm, reușind astfel să creez un aspect uniform.
Pentru a obține o arhitectura curata, am folosit un număr redus de finisaje, aplicate atât in interior si cat si in exterior: gresie ceramica cu o culoare neutra, ardezie gri, sticla, tencuiala cu efect de travertin si lemn. Astfel, tranziția între spațiul exterior și cel interior devine fluidă și neîntrerupta
Spațiile necesare desfășurării activității au fost clar definite prin tema de proiectare. În plus, s-a dorit crearea unor zone largi destinate comunității medicilor. Acestea sunt spațiile principale, organizate în funcție de tipurile de evenimente ce pot avea loc în ele. Fiind o clădire dedicată comunității, am acordat o atenție deosebită spațiilor comune, care sunt concepute astfel:
• La parter am creat o zonă de primire și așteptare. Abandonând conceptul de ghișeu, o formă învechită de interacțiune, acest spațiu servește ca legătură între stradă și birourile de lucru. Pe lângă funcția sa practică de hol, am dorit să fie și un loc de socializare, unde membrii comunității se pot întâlni chiar și fără a avea o întâlnire oficială la sediu.
• La etajul 2 am amplasat sala de conferințe, având nevoie de o înălțime mai mare. Aceasta este gândită pentru conferințe, cursuri, seminarii și alte evenimente de interes. La fel ca orice sală de conferințe, este prevăzută cu foaier. Mobilarea foaierului subliniază rolul său de spațiu de socializare, un loc pentru discuții informale sau pentru networking înainte și după conferință.
• La etajul 1 se află un spațiu de relaxare și servire a mesei, gândit pentru a susține desfășurarea eficientă a evenimentelor din sala de conferințe. Acest spațiu aduce mai multe beneficii: facilitează pauzele de cafea, esențiale pentru participanți, conferințele fiind adesea organizate pe perioade mai lungi. De asemenea, servirea mesei în apropierea sălii de conferințe îmbunătățește experiența generală a evenimentului si oferă un cadru ideal pentru socializare și schimburi de idei într-un mod informal.
Tot la etajul 1 am amplasat o bibliotecă de specialitate, cu suprafețe mari vitrate către parc și o terasă acoperită, ce beneficiază de aceeași priveliște.
Aceste spații formează un fel de hub al medicilor, un loc de lucru comun, în care aceștia pot socializa, colabora pe cazuri medicale, participa la seminarii sau formări continue. Pe lângă acestea, sunt amplasate birouri de lucru si birouri președinți, care au dimensiuni mult mai reduse in comparație cu spatiile comune destinate membrilor.
Forma și orientarea clădirii, raportată la punctele cardinale, au fost concepute cu scopul de a maximiza eficiența energetică. Conform principiului că nu trebuie să ne ferim de soare, clădirea este prevăzută cu suprafețe vitrate ample, dar nu într-o măsură care să genereze pierderi semnificative de energie. Pentru a reduce aceste pierderi, am ales ferestre cu profile de aluminiu foarte bine izolate și geamuri triple tratate. Peretele înclinat, orientat spre sud, a fost vitrat parțial. Am căutat un echilibru între transparență și protecție solară, având în vedere că soarele poate deveni destul de intens în lunile de vară. Astfel, la parter, unde nu se preconizează aglomerarea de persoane, soarele pătrunde în mod liber (limitându-se doar de tratamentele aplicate sticlei), iar pe măsură ce urcăm in clădire, transparența scade treptat, pentru a preveni supraîncălzirea zonei de servire a mesei si a foaierului. Biblioteca, puternic vitrată pe fațada sudică, este retrasă față de fațada clădirii, pentru a beneficia de umbrire în timpul verii, fapt ce a condus la crearea terasei acoperite de la etajul 1.
Clădirea a fost concepută pentru a avea un consum energetic foarte redus. Pentru a atinge acest obiectiv, pe lângă ferestrele bine izolate pe care le-am menționat mai devreme, am utilizat o un termosistem din vata minerala cu grosimea de 20 cm si am izolat termic acoperișul tip terasa cu vata minerala de 30 cm grosime. Încălzirea se realizează prin pardoseala conectata la un sistem de pompe de căldură, la care este conectat si sistemul de climatizare. Toata clădirea fiind alimentata electric, a fost echipata cu un sistem de panouri fotovoltaice.