Comentariul autorului:
Credem ceea ce vedem sau vedem ceea ce credem?
Sediul BT cu certitudine este hârtia de lacmus în privința răspunsului la această întrebare, un fel de ars poetica al autorilor.
Oare în ce măsură arhitectura contemporană mai este capabilă să ne confere anturaje obiectuale verosimile, credibile și congruente cu sine? În privința compunerii, a relaționării cu omul, cu amplasamentul și contextele largi ale acestora în ce măsură mai suntem capabili de a le înțelege? Și oare există adevăr (adică vero-similis) fără aceste contexte amintite?
Cum stăm cu aceste deziderate atunci când scara obiectului este copleșitoare, depășind zeci de mii de metri pătrați? În cazul acestor mastodonți (dar nu numai), există ca arhitectura să rămână umană, lentă, ponderabilă, chiar gravă, tăcută și grăitoare, oarecum în afara timpului, trimițând spre sfera eternului? Oare nu generalizarea utilizării șuruburilor slăbește ireversibil aceste atribute?
Fenomenul amplu al formării instituțiilor, respectiv transpuneara acestuia în edificările marilor fondări, s-a derulat bogat în Cluj în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918). Mai apoi a cunoscut o pauză de un secol când intervențiile urbanistice și arhitecturale în centrul istoric au produs doar un număr infim de contribuții notabile. Pornind de la unele premise favorabile conturate recent, proiectul HQBT propune tocmai reluarea comportamentului din această amintită perioadă coerentă în istoria arhitecturii locale. Ne referim aici la o firavă solidificare a tehnologiilor de construcții și al actorilor mai mari exprimentați, derularea și sperăm încheierea accidentelor urbanistice haotice prin restabilirea reglementărilor urbanistice favorabile temperării intervențiilor din zonele protejate. Printre premisele favorabile socotim și faptul că eram exersați și săturați de abordarea programului de birou după rețetarele obosite tributare comerțului și vidului conceptual al perioadei de tranziție.
Clădirea de față este un experiment de amploare în care miza noastră ca și arhitecți era ca pornind de la o formulă urbanistică foarte clară în entropia locului, să reconsiderăm complet conlucrarea cu inginerii specialităților implicate. Astfel inginerul structurilor portante precum și cel de instalații pe neobservate au avansat în postura autorului principal iar noi în anumite privințe tehnolog și coordonator până la edificare. Prin melodicitatea formulei urbanistice și arhitecturale de bază ofeream o ordine intrinsecă asemănătoare poemelor de altă dată.
Concepută într-o formulă nudă, casa a fost eliberată de împachetarea în finisaje interminabile, și echipată cu instalații înglobate în structura planșeelor de beton aparent. Eliminarea câmpului de ascundere al carențelor reciproce oferea și solicita o claritate compozițională, o tectonică soldată în final însăși cu atmosfera interioarelor. Conlucrarea strânsă între arhitecți și ingineri viza asumat reconsiderarea caracterului inovativ și creativ al ingineriei, lamentabil de grav erodate în ultimele decenii. Avansând aici ingineria și tehnologia în rolul de prim partener al definirii curajoase a caracterului, clădirea a devenit primul exemplu autohton de înglobare a instalațiilor în masa structurii, obținând temperare climaterică în masă (sistem BKT). Certificarea BREEAM atât pentru proiectare cât și pentru obiectul final, probată și în bilanțul primilor ani de utilizare oglindesc optimizarea ecologică a unor soluții arhitecturale de talie.
Fațada stradală sobră, compusă spațializat în ordin colosal, mizează pe subtile relaționări și materialități poetice ce potențează tectonicitatea susținută. Împachetată sub silueta în folding, caracteristică orașului istoric, clădirea se înscrie cu profunzime în context prin plinuri succesive și rezalituri vitrate adânci, toate organizate pulsant pe interioare înșiruite cu atriumuri succesive ample. Devotamentul în compunere și grija detaliilor demonstrează faptul că atitudinea cu aplecare nu este tributară scării sau dimensiunii. Umanizarea fiecărei soluționări, legătura omniprezentă dintre fragment și întreg probează radianța izvorâtă din relația dintre modelele contemporane universale și transfigurarea locală și personalizarea acestora. Apoteoza arhitecturală înscrisă în calcarul local al traforul cortinelor post-tensionate precum și al sculpturii de beton al clădirii dă dovadă de o bogăție spațială și plastică rară, transpusă controlat de autori în perfecționism tehnic super-inovativ. Plăsmuit festiv și generos până la cele mai mici detalii, prin caracterul diafan și tensiunea materialităților naturale ce transced în sfera nobilă, clădirea se comportă ca și o forțăreață a atributelor arhitecturii enunțate mai sus. Arhitectura sediului BT se păstrează umană, lentă, ponderabilă, chiar gravă, tăcută și grăitoare, oarecum în afara timpului, cu trimiteri spre sfera eternului veșnic ne va aduce aminte de dragoste.
.jpg-d2.jpg)
