Comentariul autorului:
Capela din Unguraș reprezintă un demers arhitectural profund ancorat în realitățile unei comunități rurale din județul Cluj, răspunzând unei nevoi firești, dar adesea neglijate: crearea unui spațiu dedicat reculegerii, despărțirii și ritualurilor funerare. Nu este doar un edificiu funcțional, ci o intervenție subtilă în țesutul comunității, menită să ofere sprijin spiritual într-unul dintre cele mai importante momente ale vieții umane.
Arhitectura a fost abordată dintr-o perspectivă umană, simplă și clară, pentru a exprima respectul față de tradiție, dar și deschiderea către un limbaj contemporan. Amplasată în inima satului Unguraș, construcția devine un reper discret, dar semnificativ – un loc încărcat de simbolism și tăcere, dar și un punct de coeziune comunitară. Este un spațiu care, fără a căuta monumentalitatea, capătă forță prin simplitate, proporție și lumină.
Volumetria capelei reflectă o abordare marcată de claritate și sobrietate, urmărind o expresie arhitecturală echilibrată și lipsită de exces. Clădirea se prezintă ca un corp compact, proporționat cu atenție, în care fiecare linie, fiecare unghi și fiecare material contribuie la o atmosferă de liniște și echilibru. În locul unui gest arhitectural dominator, capela propune o prezență liniștită, aproape meditativă, care respectă proporțiile satului și caracterul vernacular al împrejurimilor.
Spațiile interioare ale capelei sunt organizate pe un singur nivel, ceea ce contribuie la accesibilitatea facilă pentru toate categoriile de vârstă. Intrarea principală se face printr-un portic generos, care funcționează ca o zonă de tranziție – un spațiu liminal între lumea exterioară, cotidiană și interiorul sacru al clădirii.
Porticul joacă un rol esențial, atât din punct de vedere funcțional, cât și simbolic. Inspirat de tipologia pridvorului tradițional din arhitectura vernaculară românească, acesta este reinterpretat într-o cheie contemporană, lipsită de ornament redundant, dar plină de semnificație. Nu este doar un element arhitectural, ci o punte simbolică, un loc de așteptare, întâlnire sau liniște. Este un spațiu semi-deschis, în care lumina naturală pătrunde generos, în timp ce acoperișul oferă adăpost.
Structura sa este compusă dintr-o suită de elemente din lemn masiv – stâlpi, grinzi, contravântuiri și capriori – care, deși aparent simple, sunt atent calibrate și expresiv îmbinate. Fiecare componentă structurală nu este doar un element de susținere, ci face parte dintr-o compoziție ritmată și armonioasă. Această compoziție structurală devine vizibilă și expresivă în mod deliberat, oferind porticului o prezență puternică, dar lipsită de ostentație.
Trecerea din portic în interior este gândită ca o secvență gradată – tranziția de la lumina naturală puternică din exterior la ambianța mai temperată din interior este gândită ca o experiență graduală. Astfel, capela creează o atmosferă de liniște, invitând la reflecție.
În centrul capelei se află sala principală, spațiul care concentrează întreaga funcțiune și simbolistică a construcției. Mai înaltă și mai amplă decât restul încăperilor, sala este destinată desfășurării ceremoniilor religioase și a slujbelor, fiind gândită să inspire solemnitate, dar și apropiere. Lateral, o cameră pregătitoare oferă spațiul necesar pentru organizarea discretă a ritualurilor. Funcțiunile secundare – un grup sanitar și un mic oficiu – sunt integrate firesc în ansamblu, completând programul arhitectural și răspunzând cerințelor unei utilizări publice eficiente.
Materialele utilizate sunt alese cu grijă: durabile, naturale, expresive prin textura lor brută. Se evită intenționat decorația inutilă, în favoarea unui limbaj sincer, sobru, în care fiecare suprafață are un rost, iar fiecare detaliu servește unei funcții sau unui simbol. Jocul dintre plin și gol, dintre opacitate și transparență, este atent controlat pentru a crea o ambianță calmă și caldă.
Lumina naturală are un rol central în compoziția spațiului. Pătrunde filtrat prin deschideri atent plasate, modelând volumele și conturând o atmosferă intimă, propice reculegerii. În acest spațiu, lumina nu este doar un element fizic, ci un factor spiritual, o prezență care amplifică tăcerea și aduce profunzime experienței interioare.
Cu o suprafață de sub 200 de metri pătrați, capela respectă scara satului și proporțiile contextului. Nu își revendică locul prin grandoare, ci prin apartenență. Poziționată central, dar fără să fie impunătoare, construcția devine un reper urbanistic discret, dar pregnant în conștiința colectivă. Simplitatea formelor și accesibilitatea spațiului transformă capela într-un loc pe care comunitatea îl simte ca propriu – apropiat, firesc, integrat în ritmul vieții locale.
Estetic, proiectul se înscrie într-o direcție minimalistă, dar nu austeră. Este o arhitectură contemporană, caldă, care caută esența – nu prin ornament, ci prin volum, lumină și tăcere. Simbolic, capela vorbește despre trecere: de la lumină la umbră, de la exterior la interior, de la prezent la memorie, de la viață la moarte.
