Comentariul autorului:
Acest eseu vizual expune relația dintre o vilă în Normandia și modul în care a fost folosită, percepută și locuită timp de un secol și jumătate de când a fost construită. Filmul începe printr-o perspectivă urbană în care acestă vilă este văzută prin prisma unui pastel de Edgar Degas, un punct de vedere care anunță înțelegerea arhitecturii ca artă. Această idee este dezvoltată într-un stil epistolar în care câteva voci se reunesc pentru a exprima percepții tactile și vizuale prin care materialitatea clădirii devine atât senzație cât și posibilitate de reflecție. Scrisorile în română, italiană, franceză și engleză sunt citite astfel încât vocile se suprapun parțial. Schimburile de scrisori revelă puncte de vedere diferite asupra vilei, începând cu existența ei în peisajul natural și urban. Apoi, din centrul casei pornesc două axe – una între orizontul mării și vârful arborilor, iar cealaltă între pivnița rece și podul cu ferestrele orientate spre cer. În sfârșit, amplasarea acestei vile pe țărmul vestic al Europei, la Marea Mânecii, ne amintește cel de-al Doilea Război Mondial și de relația între înclinația noastră estetică și poziția etică pe care suntem capabili să o luăm.
Relatarea istorica se bazează pe materiale de arhiva publicate și nepublicate, în timp ce percepția situației actuale este consemnată în „Corespondente” sau revelată în fotografii recente ale casei și ale împrejurimilor sale. Astfel, proiectul filmului a pornit de la o combinație de materiale vizuale intrate în memoria colectivă, precum cărțile poștale sau fotografiile cu vechea clădire, și percepții subiective, de la desenele rapide la reflecții îndelungate apărute în timp ce locuiam în această vilă. Primele includ unul dintre pastelurile realizate de Degas la Houlgate în 1969 și câteva acuarele ale mele, în timp ce observațiile repetate ale structurii casei includ picturi în ulei, cum este ultima pânză care apare în film, cu amprente la scară reală ale unor detalii și obiecte din casă – podeaua de ceramica a subsolului cu un capac metalic, o roata de bicicletă, două trepte ale scării în spirală, o perdea de dantelă, sau deschiderea unei ferestre înguste spre frunzișul arborilor. Având în vedere dificultatea de a analize obiectiv această vilă propusă doar recent să facă parte din patrimoniul regional, am căutat încă de la început puncte de vedere subiective. Reunirea acestor patru corespondențe este o modalitate de a aprofunda calitățile sale arhitecturale prin juxtapunerea diferitelor amprente perceptive. Această metodă pe care o folosesc și în creația artistică este dezvoltată în articolul meu recent „Amprente urbane într-un timp vitrificat”, pe care l-am scris pentru revista de cercetare bilingvă Argument #17, 2025.
