Sediu ABA Crișuri, Imobil bioclimatic & biofilic: Parasolare verticale inspirate din ecuația valului & parasolare verzi

Autor(i):
Dr. Arh. Nina-Cristina Dițoiu în cadrul Aqua Prociv Proiect Cluj-Napoca
Colaboratori:
Proiectare Rezistență, Instalații, Sistematizare Verticală: Aqua Prociv Proiect, Cluj-Napoca, coordonator Ing. Dan Săcui
Varianta S.F. Arh. Ștefana Szabo, D.T.A.C. Stud. Arh. Bogdan Opriș: Aqua Prociv Proiect, Cluj-Napoca
Randări Arh. Virgil Mihuț
Amenajări interioare, câștigătorul licitației ulterioare
Fotografii Geplast ©Adrian Holerga
Executant S.C. Constructorul Sălard Oradea
Beneficiar Administrația Bazinală de Apă Crișuri prin Ioan Moise, inițiator de proiect, Pásztor Sándor, finalizarea clădirii
Localizare:
România, jud. Bihor, Oradea
Parametri:
RH: S+P+E+R / Sd: 3088 m2 / Su: 2350 m2 / POT: 21 / CUT: 0.32 / Cost: 1000 €/m2

Comentariul autorului:

Ecuația valului a inspirat parasolarele verticale ale unei clădiri reprezentative bioclimatice, sediul Apelor Române, Administrația Bazinală de Apă Crișuri, imobil situat pe râul „Peța” din localitatea Oradea, județul Bihor. Planimetria cu curte interioară preia și întărește o identitate a locului. Conceptul clădirii este banal, apa care dezvoltă vegetația. Ecuația valului care a inspirat design-ul parasolarelor verticale amintește și de infrastructură verde-albastră gestionată de către beneficiarii clădirii, Administrația Bazinală de Apă Crișuri. Vegetația se dezvoltă din „apă”, iedera ca parasolar verde umbrește două fațade vitrate iar acoperișul a fost proiectat ca o terasă verde, proiectul executat păstrând potențialul implementării ulterioare a designului biofilic conceput inițial. Ca parte a măsurilor de design regenerativ, sistemul fotovoltaic a fost propus în faza incipientă a dezvoltării clădirii, în 2013, când tehnologia fotovoltaică nu era încă suficient de matură pentru a-i susține finanțarea. Alte elemente bioclimatice sunt curtea interioară cu fațada sudică umbrită orizontal de consola terasei, precum și parasolare verticale estetice din Corian care umbresc optim fațada vestică. Suportul beneficiarilor în primul rând, al executanților, al proiectanților, dar al tuturor actorilor implicați s-a resimțit puternic augmentat poate și de un concept regenerativ care a captivat și a făcut posibilă finalizarea clădirii dezvoltate pe o extrem de lungă perioada de timp până la recepția din 2024.
https://www.igloo.ro/parasolare-inspirate-din-ecuatia-valului-aba-oradea/
pg. 18-19 studiu de caz 2.4 Rezumat teza "Cultura regenerativă a mediului construit: Decizii multicriteriale prin parcurgere în spirală", fau.utcluj.ro/files/Acasa/images/aanunt/Noi/Rezumat%20RO%20Ditoiu.pdf
"Multi-disciplinarity in the local sustainable design of the buildings", Nina-Cristina Ditoiu, M. I. Agachi, Published 2018, Environmental Science, Engineering, https://oldconstructii.utcluj.ro/ActaCivilEng/download/atn/ATN2017(3)_15.pdf