Comentariul autorului:
Capitol I: Expoziția Double Exposure
"Double Exposure" este o expoziție alcătuită din 5 desene în creion, 5 „capitole” consecutive autoportrete ale artistei. Asemenea paginilor dintr-un jurnal, desenele devin o subtitrare vizuală a unor gânduri și sentimente copleșitoare, înregistrate pe o axă temporală a emoțiilor.
Desenele surprind stări de vulnerabilitate, anxietate sau căutare, oscilând între nevoia de a focaliza și imposibilitatea de a fixa un singur moment. Privirea rămâne suspendată între claritate și distorsiune, iar emoțiile se succed cu o viteză alarmantă, confuză, anxioasă. În contrapunct, actul artistic este lent, meditativ: desenele devin un proces de transformare emoțională, invitând la o privire esențializată.
Desenele prind viață în 5 animații video cu sunet (muzică: Alexandru Suciu) în care privitorul poate auzi gândurile din spatele portretelor. Aceste inserții multimedia transformă lucrările bidimensionale în obiecte spațiale cu strat sonor și cinematic, generând o experiență imersivă. În procesul de creație a fost integrată inteligența artificială, utilizată nu ca substitut, ci pentru a crea un dialog între tradiția desenului și tehnologiile emergente.
Expoziția se constituie într-o prefață pentru spectacolul Morning Solitude, funcționând ca un jurnal vizual care anticipează jurnalul coregrafic.
Proiectul propune o paralelă între două limbaje: cel static al desenului și cel dinamic al dansului — unite prin aceeași arhitectură a emoțiilor. Întregul parcurs, de la expoziție la spectacol, devine o arhitectură imaterială a intimității: un traseu al transformării interioare, vizibil în spațiu și trăit de fiecare spectator ca o experiență personală.
Din expoziție, spectatorul este invitat să pășească mai departe către spectacolul Morning Solitude. Într-o regie coregrafică ce reia stările din desene, povestea Alexandrei se desfășoară ca un jurnal în mișcare, traversând tensiunea, fragilitatea și, în final, ajungând la liniștea și puterea interioară de a continua.
Spațiul scenic devine o prelungire a spațiului expozițional: arhitectura efemeră reflectă trăirile personale prin lumini, umbre și trasee, transformând spectatorul din simplu privitor în martor al unei metamorfoze.
Capitol II: Spectacolul de dans contemporan Morning Solitude
Spațiul performativ al spectacolului Morning Solitude este configurat ca un white-box, un dispozitiv scenografic neutru, minimalist, aproape aseptic. Această neutralitate arhitecturală devine ecranul pe care se proiectează trăirile Alexandrei. Povestea personală a dansatoarei – marcată de confruntarea cu diagnosticul de scleroză multiplă – este transpusă scenic printr-un proces de corporalizare a vulnerabilității și a rezilienței.
Scenografia evocă o cameră familiară, dar radical depersonalizată și care uneori pare un salon de spital.
Modularea spațiului se realizează prin regia de lumini: intensități difuze sau focalizate, pulsații intermitente, efecte de haze care conferă volum aerului și amplifică percepția corporalității.
Amplasarea surselor luminoase în cele patru colțuri ale camerei, pe stative, evocă atmosfera unui studio de filmare. Această compoziție este completată de o linie continuă de LED bar, dispusă la nivelul pardoselii, care produce un efect de contre-jour și redefinește percepția volumetrică a scenei. Această dramaturgie luminoasă generează o topografie emoțională, capabilă să contracte sau să dilate spațiul, să inducă tensiune sau calm.
Transformările interioare ale personajului se reflectă în dinamica obiectelor: cutremurul interior și prăbușirea corpului se reflectă în prăbușirea mobilierului, în dezorganizarea spațiului, spațiul imaculat este „contaminat” prin pete cromatice de albastru electric și prin dispersia de fulgi albi. Acest proces scenografic echivalează cu materializarea rănilor personale în arhitectura spațiului. Spre final, scenariul se rescrie într-o cheie ludică, aducând o reechilibrare și o revenire către sine. Pentru Alexandra, dansul a devenit salvare și zbor.
Muzica susține această dramaturgie scenică printr-un registru compozițional contrastant: acorduri grave, tensionate, contrapuse unor armonii clasice, fragile, menținând permanent echilibrul precar între forță și fragilitate.
Cele două componente ale proiectului – Double Exposure și Morning Solitude – funcționează în paralel ca două jurnale: unul vizual și static, celălalt corporal și dinamic. Fiecare dintre cele cinci desene din expoziție își găsește corespondentul în câte o etapă coregrafică, generând o suprapunere între arhitectura emoțiilor desenate și arhitectura trăirilor întrupate – de la disperare și distorsiune, trecând prin furie și nostalgie, până la resemnare, solitudine și, în final, împăcare.
Traseul spectatorului, de la spațiul expozițional la cel performativ, este conceput ca un continuum narativ și spațial.
Împreună, expoziția și spectacolul compun o arhitectură imaterială a intimității, în care desenul, lumina și corpul coregrafic devin instrumente de configurare a spațiului interior, transpus în experiența colectivă a publicului.
