Comentariul autorului:
InSite este un refugiu spiritual conceput ca o experiență monastică. Conceptul se bazează pe îmbinarea a două imagini puternice: cea a mănăstirii, ca loc de liniște, rugăciune și reflecție, și cea a satului, ca spațiu comunitar în care oamenii trăiesc împreună, împărtășind experiențe. Ansamblul este format din 15 unități de cazare, o capelă multiculturală, un restaurant și o sală de conferințe. În ciuda diversității funcționale, proiectul nu caută monumentalitate, ci simplitatea și emoția, pornind de la ideea că spiritualitatea nu se exprimă prin maretie, ci prin apropiere, modestie, autenticitate și emoție. In aceasta propunere arhitectura nu reprezinta doar inovatie, ci o memorie colectiva, a ce a fost, ce este și ce va fi. Aici arhitectura face un pas în spate pentru a fii in prim-plan oamenii, vantul, liniștea,și materialele împreuna cu textura lor, ce trezește sentimente si amintiri specifice.
Capela multiculturala, punctul spiritual central, nu domină ansamblul prin dimensiune, ci se integrează firesc între celelalte volume. Este un spațiu al diversității, unde oricine, indiferent de religie, poate găsi liniște și conexiune. În jurul ei, unitățile de cazare, restaurantul și sala de conferințe compun o imagine variată, ce amintește de un sat contemporan. Diferențele de înălțime și de volum creează o dinamică asemănătoare unei străzi vernaculare, iar dispunerea organică urmărește liniile naturale ale terenului.
Alegerea sitului nu este întâmplătoare. Zona poartă urme ale unei istorii vechi, datând din secolul al II-lea î.Hr., perioada în care a fost o așezare romană și bizantină. Astăzi, aici există un mic sat cu cateva case tradiționale și o biserică neterminată, elemente care contribuie la o atmosferă aparte. Proiectul respectă această memorie colectivă și o continuă prin folosirea materialelor locale și printr-un limbaj arhitectural care nu intră în competiție cu trecutul, ci îl reflectă și îl reinterpretează.
Sustenabilitatea este una dintre direcțiile fundamentale ale proiectului. Materialele utilizate provin din resurse locale, naturale și regenerabile. Structura pereților se bazează pe un schelet din lemn, umplut și izolat termic cu stuf, peste care se aplică finisaje din lut. Această combinație asigură o bună performanță energetică, respirabilitate și un aspect firesc. Acoperișul are o structură din lemn, acoperită cu stuf, conferind clădirilor o imagine familiară, dar și eficiență climatică.
Din punct de vedere structural, ansamblul are o formă organică, continuă, aproape ca o incintă ce protejează spațiul interior. Imaginea volumetrică și modul în care clădirile se închid în jurul unei curți centrale fac trimitere la tipologia vernaculară a gospodăriei tradiționale. Această curte, lăsată să crească natural, este locul unde comunitatea temporară a refugiului spiritual se adună, unde natura și omul coexistă fără a fi supuși unul celuilalt. Este un spațiu viu, neordonat artificial, care transmite sentimentele de liniște și libertate.
Experiența omului este gândită ca o călătorie. De la drumul de acces, care urmărește curbele drumurilor de pământ fără a altera peisajul, acesta intră treptat într-un mediu simplu. Restaurantul, cu cele două mese mari, devine loc de întâlnire, unde oamenii împărtășesc povești și experiențe. Capela invită la reculegere personală sau colectivă, iar camerele individuale oferă spațiul intim necesar reflecției. În tot acest parcurs, arhitectura nu impune reguli stricte, ci lasă libertate, invitând oamenii să descopere și să trăiască spațiul în propriul ritm.
InSite este astfel mai mult decât un ansamblu arhitectural. Este un manifest pentru o arhitectură sustenabilă, care ia în considerare trecutul și natura, un loc de întâlnire între memorie și prezent, între comunitate și introspecție, între simplitatea materialelor și complexitatea trăirilor umane. Forma organică, materialele naturale și integrarea delicată în sit transformă acest proiect într-o experiență spirituală completă, în care arhitectura devine fundalul unei reconectări profunde cu natura și cu sinele.
