Fascinația lemnului. Un apartament. O peșteră.

Autor(i):
arh. Mihail Neagu
Biroul:
inedit.works
Localizare:
România, jud. Brașov, Brasov

Comentariul autorului:

Fascinația lemnului. Un apartament. O peșteră.


Localizare: Brașov, Str. De Mijloc
An finalizare: 2021
Program: Locuință
Birou: inedit.works
Autori: Mihail Neagu

Primitor, confortabil și călduros, simplitate evidențiată prin lumină, corpuri de iluminat cool, sau lumină integrată ingenios, forme inedite, bucătărie funcțională pentru un semi-pro”, astfel beneficiarii și-au enunțat așteptările. De asemenea, vizita la spațiul unde locuiau înainte de această investiție a definit clar atracția pe care clienții o aveau pentru lemn. Aflat la Brașov, apartamentul împrumută ceva din atmosfera munților Bucegi, amintind de peșterile și pădurile acestora, prin întrepătrunderea de elemente de piatră și lemn.

Strategia de design a avut la bază sinergia dintre lumină și materialitate, am vrut să stau departe de a pune în operă niște materiale și de a le condimenta apoi cu prezența unor corpuri de iluminat cu design consacrat. În acest proiect, sursele de lumină au un design simplist dar modul în care ele dialoghează cu materialele face ca fie placările, tavanele sau mobilierul să pară corpuri de iluminat în sine. Utilizarea contrastul între finisat și nefinisat, pe de o parte evidențiază etapele de dezvoltare ale spațiilor, pe de altă parte a fost o modalitate de a salva costuri prin renunțarea la instalarea tavanelor false.

Intrarea în apartament se realizează printr-un portal din lemn în tonuri calde ce înrămează imaginea rece, ca de peșteră a camerei de zi. Nuanțele de gri și textura de beton aparent sunt îmblânzite prin căldura adusă de elementele de lemn si culorile pastelate ale pieselor de mobilier. Proiectul dă dovadă de o mare măiestrie a manufacturii: fiecare element al riflajului a fost tăiat într-un mod unic, pentru a realiza forma organică, de val ce se conturează armonios pe tavanul de beton. Oglinzile plasate in ambele extremități ale încăperii fac elementele organice de pe tavan să continue la nesfârșit. Măsuța de cafea și textura covorului amintesc într-un mod delicat de conceptul peșterii, dar în același timp, contribuie la atmosfera primitoare, prin forme delicate, moi. Comoda pentru televizor împrumută câte ceva din identitățile celor două materiale dominante, realizând o tranziție armonioasă dintre lemnul podelei și piatra pereților. Bucătăria, deși de dimensiuni modeste, cuprinde toate elementele necesare unui bucătar pasionat. De asemenea, oferă un spațiul de luat masa amplu, luminos și confortabil.

Dormitorul combină blândețea lemnului cu elemente extravagante, monumentale. Patul, așezat la capătul unei scări impozante, este înconjurat de elemente verticale printre care se întrepătrund corpurile de iluminat liniare, ce creează o atmosferă magică. Locuitorul este transpus din lumea cotidiană într-una a viselor, într-un spațiu unic și elegant. Riflajul, dispus perimetral, ascunde numeroase spații de depozitare, camuflate perfect. Patul, ce dispune de un sistem de ridicare, ascunde și mai multe spații de depozitare, astfel încât niciun centimetru pătrat nu este irosit. Ritmul riflajelor si elementele luminoase contribuie la monumentalitatea spațiului, Placările cu oglindă de la nivelul tavanului și de pe fiecare scară creează iluzia optică a unor suprafețe infinite. Ușa de intrare se integrează delicat în restul încăperii, ieșind în evidență prin schimbarea orientării texturii lemnoase, de la vertical la orizontal.

Baia urmează de asemenea regula alăturării de texturi dure și fine. Ceramica oranj cu suprafață reflectivă continuă jocul de lumini al spoturilor. Portalul de lumina din dreptul vanei delimitează această zona ca un monolit de piatră lucioasă, șlefuită. Austeritatea griului este îndulcită prin culoarea îndrăzneață a ceramicii si prin alăturarea de elemente luminoase. Ușa din lemn oferă o notă caldă pe fundalul rece al ceramicii cu aspect de piatră.