ateliercetrei HQ

Autor(i):
Paul Mihai Moldovan
Anamaria Moldovan
Adrian Ioan Urda
Anamaria Lazăr
Diana Cânța
Biroul:
ateliercetrei
Colaboratori:
Practic Construct, Furnimobile, AluKönigStahl, EcoLedLight Solutions, Energolux
Localizare:
România, jud. Cluj, Cluj-Napoca

Comentariul autorului:

Proiectul urmărește transformarea unui apartament situat într-un imobil cu elemente arhitecturale caracteristice mișcării Secession. Din punct de vedere arhitectural intervenția minim invazivă propune păstrarea tuturor elementelor originale și valoroase, refacerea celor înlocuite și construirea unei realități contemporane în dialog cu acestea.Rezultatul este un spațiu identitar format dintr-o succesiune de încăperi cu funcțiuni specifice noii destinații, unificate de pardoseala de culoare neagră, delimitate de pereți albi conturați de instalația electrică montată aparent și lambriurile de plută și marmură, conectate prin tâmplării originale sau refăcute și iluminat cu lustre suspendate adaptate destinației, scării și mobilării fiecărei încăperi. Selecția eclectică de piese de mobilier, compusă din piese moștenite, creații ale ateliercetrei și piese iconice construiesc peste ideea principală a proiectului: o casă care să ne aducă constant aminte de unde venim, cine suntem și ce aspirații avem