Comentariul autorului:
La Începutul sec. XX Câmpulungul atingea apogeul dezvoltării sale devenind staţiune turistică recunoscută în Europa: ”stabiliment ... în felul celor din “streinatate”, ca Reichenal, Winternitz, Viena, Champell, Dirrone, Evian s.a.” am folosit citate din scrierile beletristice ale acelei perioade.
Arhitectura de vilegiatură și dezvoltarea unei infrastucturi turistice pentru vizitatori , este încununată prin emiterea Decretului regal din 10 decembrie 1925, de către Regele Ferdinand, prin care Câmpulung, este declarat ,,stațiune balneo-climaterică”.
În acest context la începutul sec. XX Matei Drăghiceanu, un renumit geolog român construiește vila ce îi poarta numele pentru tratamentul soției sale bolnave de T.B.C. În decursul următorilor ani devine deosebit de implicat în politica și comunitatea locală lansând inițiative de împădurire a dealurilor Gruiului punând astfel bazele actualului Parc Drăghiceanu.
După anii 50’ locul este transformat în spital de Pneumoftiziologie, funcțiune pe care o păstrează și astăzi. Din cauza deciziei parcul ramane închis publicului de 70 de ani.
Datorită frumuseții deosebite a contextului natural actual, ce include o topografie variată, specii diverse de copaci, o perspectivă fantastică asupra văii orașului și o încărcătură istorică deosebită, o insertie nouă în zonă trebuie să caute să se subordoneze formal în totalitate sitului. Cu toate acestea institutia aflată pe sit, ce în prezent își desfășoară activitatea în 3 vile monument, necesită o suma amplă de funcțiuni tehnice deosebite. Miza proiectului este integrarea acestor 2 cerințe fundamentale: forma organică și modularitatea.
Pentru rezolvarea acestei dileme este dezvoltat conceptul de arhitectură ca rețea. Forma arhitecturală este compusa ca sumă de noduri interconectate de o rețea formată din triunghiuri în plan, ce mai apoi se desfășoară pe înălțime folosind un modul structural tetraedral.
Utilizând acest principiu formal deosebit de flexibil datorită proprietăților sale geometrice, este generată o masă arhitecturală ce completează dealul, integrându-se în sit sub cota vilei și conservând natura parcului, ce devine un suport eficient pentru funcțiunile necesare spitalului.
Posibilitatea de a orienta liber fiecare suprafață triunghiulară a clădirii permite poziționare fiecărui salon spre cea mai optimă direcție solară cardinală. În aceiași manieră ventilația clădirii poate fi suplinită de vânturile din direcția cea mai optimă pentru preluarea curenților de aer rece montan.
Acoperirea vegetalizată a zonelor de legătură este gândită astfel în cât punctele limitate de scurgere a apei să se afle deasupra iazurilor din curțile interioare. Acest sistem integrat asigură formarea unor microclimate răcoroase în aceste spații exterioare din circuitul spitalului.
